Footsteps on the ceiling

Orasul pe care il vizitez de cateva ori pe an si din care m-am catapultat catre Bucuresti este foarte interesant. Este un oras mic, sub 150.000 de locuitori, care isi respira prin fiecare por complexele de inferioritate.

Este un oras dominat de o delicventa juvenila rar intalnita. Spun asta pentru ca in ultimii doi ani de liceu incepeau “sa se ridice” tot felul de baieti descurcareti.

Nu o sa amintesc despre povestile cu eBay si altele de acest gen. Sunt destule legende care umbla in libertate si nu am de gand sa servesc asemenea anecdote.

Delicventa juvenila se inregistreaza pe fondul unui social uprise (hai ca asta a fost buna, si limbaj de lemn si fite de romengleza). Cei care nu aveau ce sa manance s-au trezit peste noapte la bordul unor masini teribiliste si in posesia unor ghiuluri, precum si in compania unor domnisoare cu o moralitate indoielnica. Prilej pentru multi din colegii mei de generatie sa ii invidieze si destule colege sa ii insoteasca(mai aratoase – precizarea absolut necesara). Asa ca ce fac acesti domni (ca altfel nu pot sa le spun, vorba lui Exarhu) toata ziua? Se plimba in masinute, mai agata o pipita acolo, se invart de vreo “combinatie”, pe scurt, isi definitiveaza cariera academica.

Din pacate, nu am facut fotografii unor asemenea specimene. Nu de alta, dar contactul meu cu asemenea “domni” este minim si nu am de gand sa il dezvolt. Mai mult, sunt sigur ca ar fi reactionat cel putin ciudat cand ar fi vazut intentia mea de a-i imortaliza. Nu le-as fi putut spune ca scopul acelor fotografii este de a fi publicate pe blogul meu, intrucat ar fi urmat o pauza jenanta din care eu as fi iesit sifonat.

Ce ma enerveaza cel mai mult este cum pot unii oameni, care ar putea sa obtina mai mult de la viata decat acesti ratati, sa ii invidieze? Pentru ce??!?!?!?!?!? Pentru niste pipite, masini si viata de noapte? Pentru o glorie efemera intr-un oras de provincie?

De fapt, stiu ca nu este chiar asa de credibil ceea ce spun si imi pare foarte rau ca nu am niste poze ca sa demonstrez exact ceea ce spun. Insa realitatea valcea este in continuare la locul ei, si este de multe ori mai infricosatoare decat constientizeaza cele care o gusta in fiecare zi.

Pentru ca aici intram in alt subiect: don’soarele din valcea. Denumite in termeni plastic bagaboante, abunda. De toate marimile, pentru toate buzunarele. Totul se reduce la bani, de cand sunt la liceu si din ce in ce mai devreme. Sunt multe, sunt “bune”, sunt disponibile de cele mai multe ori, sunt acolo.

Putine ajung sa fie vazute prin Bucuresti, pentru ca nu au nici un motiv sa vina aici, deoarece acest lucru presupune cheltuiala din partea parintilor pentru o facultate. Asa ca fetitele isi asuma soarta si merg mai departe. In noul Audi A4 a smecherului cu care sunt combinate. Ca o sa fie la un moment dat inflatie de vanzatoare la supermarketurile valcene nu este o problema, din moment ce apar din ce in ce mai multe. Smecheri si fete sa fie, ca de restul nu ducem lipsa.