If tomorrow soon will come
Mda. Nu mai e chef de scris in blog. Nu ca i-as fi dat vreodata prea mare atentie, dupa cum fac unii ce se duc la sindrofii si la alte alea. Sa fie fericiti cu jucariile lor, ca si eu sunt cu ale mele.
Dupa cum zicea un gagiu, oglinda este mai clara decat parbrizul. Hm. Uitandu-ma frugal in urma, la toate chestiile care s-au scris pe aici si la toate chestiile care se petrec in afara acestui loc placut, cald si cateodata parfumat, concluzia este una simpla: nu cred ca mai vreau sa scriu ceva in acest blog. De ce? Pentru ca sunt prea multe bloguri personale acolo, prea pline de eul stapanului, bloguri care nu au niciun sens, care nu vor genera niciodata venituri pentru cei care se “obosesc” sa le dea o personalitate. Nu ca ei ar avea asa ceva. Problema este ca dincolo de toate aceste mici vrajeli, nu avem inca o intelegere a fenomenului de blog. Eu nu il inteleg. Si sunt primul care recunoaste asta. Dar cred in el. Cel putin intr-un fel. Nu ca altii. Dar mai cred ca imi place sa citesc linistit cate un blog, cate un altul, sa ajung din blogroll in blogroll in ultimele vagauni ale bloggingului romanesc, sa ma mir, sa ma crucesc, sa imi scuip in san si apoi sa regret ca am deschis atatea taburi in Firefox si acesta sa crape.
Cred ca la un moment dat, cand simti ca lucrurile despre care scrii nu sunt cele la care te pricepi cu adevarat, nu mai ai motiv sa scrii. Se intampla in presa. Este de obicei unul din principalele motive pentru care unii oameni parasesc scriitura cotidiana sau saptamanala. De salarii nu mai este chiar asa, pentru ca din cate mi-am dat seama cu aceasta ocazie, dar si in particular, a inceput deja o supracapitalizare a breslei. Dinule si Sorinule, va multumim!
Pe scurt, asa cum domnisoara Bliss se chinuie de ceva vreme sa afle raspunsul la intrebarea a fi sau a nu fi blogger, si daca da, despre ce dracului sa scriu, tot asa ma chinui si eu sa vad daca merita sa ma chinui sa pun niste lucruri pe spuza blogului si apoi sa o coc unuia sau cuiva. Pentru ca vad ca toata lumea se agita prin jur pentru tot felul de chestii, una-alta, toate bune si frumoase. Sincer, eu pana acum sunt fan Orlando. In primul rand pentru ca imi place numele, in al doilea rand pentru ca imi place omul pe care l-am cunoscut, pre numele sau Orlando Nicoara, Manager Media Pro Interactiv si in al treilea rand pentru contrastul atat de mare intre felul in care vorbeste si felul in care scrie. Prietenii stiu de ce! Si pentru ca are ceva de spus si scrie exact asta si o face doar atunci cand stie ca are ceva de spus. Ok, poate devin putin subiectiv, dar asta este. Acest post nu avea de altfel un scop anume, cum ar fi trebuit, din moment ce tot propovaduiesc eu pe aici curatenia spirituala intr-ale bloggingului. Nu, aceste cuvinte alaturate, fara niciun sens de altfel, lucru perfect necesar si obligatoriu nu sunt decat un leitmotiv ca sa ma aduc pe calea cea buna a scriiturii in aceste pagini amarate de wordpress.
Pana acum incepe sa ma multumeasca toata aceasta frenezie semantica. Poate ca acum dupa ce am facut meta-blogging, o sa vina si timpul sa fac blogging serios. Pana atunci, amigos, ne vedem cand ne-om intoarce!
Prima si ultima data, se pare, cand te cetesc.
“Dar mai cred ca imi place sa citesc linistit cate un blog, cate un altul, sa ajung din blogroll in blogroll in ultimele vagauni ale bloggingului romanesc, sa ma mir, sa ma crucesc, sa imi scuip in san si apoi sa regret ca am deschis atatea taburi in Firefox si acesta sa crape.”
Eu sunt inca la faza asta, mai copilaresc si ma intreb cand mi se “va lua” si mie? Desi e putin probabil, pentru ca-mi plac oamenii si mintile lor.
Tu insa ai dreptate sa renunti daca a scrie pentru tine e “sa ma chinui sa pun niste lucruri pe spuza blogului”. Daca-i chin, carevasazica, nu e placere.
Bafta.
exploziesolara
iunie 12, 2007 at 5:42 pm
Pai nu am inchis sandramaua. Dimpotriva, o vopsesc in interior acum, ca sa o redeschid in curand intr-o locatie mai buna, intr-o intersectie mai mare, cu un aspect mai serios. Si mult mai placut.
Avand in vedere ca ai scos din context ce am scris eu despre cum ma chinui sa pun pe spuze de blog sau nu unele lucruri, normal ca ti s-a parut ca eu nu fac asta din placere. Insa problema este ca incerc sa dau o forma cat mai aproape de ceea ce vreau eu sa iasa, adica o scriitura de calitate. Asadar, ceva usor de citit de oricine, asta este chinul meu. Problema este ca nimeni nu se chinuie in general sa scoata asa ceva, asa ca apar inevitabil niste probleme. De calitate. Si de perspectiva, in special al scopului pe care ti-l asumi prin deschiderea unui blog.
Dar se pare ca o dau din nou in metablogging, asa ca ma voi opri aici.
Radu
iunie 13, 2007 at 11:03 am
“in special al scopului pe care ti-l asumi prin deschiderea unui blog.”
Scopul asta e cam variat. Citisem pe aici, pe undeva o recapitulare. Din pacate nu-mi amintesc acum unde. Insa e destul de probabil ca gigel1 sa aiba alt scop decat gigel2. Si probabil sa fie si diferente majore in “asumarea” lui.
exploziesolara
iunie 13, 2007 at 12:05 pm
Nu tine cont de blogosfera si de oamenii din ea. Fiecare este diferit, fiecare are interesul lui. Blogul va avea personalitatea pe care tu doresti sa i-o dai. Scrie pentru ca iti place, pentru ca s-ar putea sa uiti unele lucruri, pentru ca ai timp, nu pentru trafic sau pentru a aparea in blogroll.
I’m watching you. Vreau sa vad cum o sa arate locul cand o sa redeschizi.
Licuriciu
iunie 13, 2007 at 12:07 pm
Pai exista tot felul de scopuri marete, de la putinele cazuri in care posesorul chiar are ceva de spus si pana la moda de a avea blog. Ceea ce de obicei este putin probabil sa se bucure de succes – vezi ultimul caz al sentimentului de turma in blogging, una din redactiile de la Antena 1. Ma rog, nu era doar vina lor, ci si a sefului, dar asta e deja alta discutie.
. Avand in vedere ca pana acum am scris pe aici tot felul de chestii, apoi am inteles de fapt ce vreau sa scriu in acest blog, cred ca experienta este intr-adevar placuta.
E greu sa nu tii cont de oameni in general, darmite in blogosfera noastra balcanica, avand in vedere ca in general un blog se construieste prin intermediul vizitatorilor sai, a calitatii acestora si mai ales prin relationarea cu alti oameni ce scriu despre aceleasi lucruri in mare si cu puncte de vedere total diferite in particular. Stiu ca e mare fraza, dar nu m-am putut opri din scris
Cum nu sunt ahtiat ca unii sa faca bani din blogging, prefer sa ma abtin din a baga la foc continuu tot felul de aberatii, doar ca sa am in medie 3-4 posturi pe zi. Consistenta se dobandeste greu si intotdeauna ceea ce a atras a fost consistenta, aici vorbesc evident din proprie experienta.
Cat despre noua locatie, va fi una ce se va termina in .ro, numai ca ma gandesc acum la mai multe chestii, cea mai importanta fiind denumirea. Hm. Pentru ca ma gandesc sa imi asum my real name and job. Nu ca acum mi-ar fi rusine de ce am scris pana aici, dar in cazul in care mergi in directia asta, trebuie sa ai foarte mare grija de interesele tale si mai ales de cei din grupurile tale de interes, ca oligarhii lui Basescu. Sfaturi, mister Licuriciu? Ca tot te-ai “branduit” ca Marele Anonim
Radu
iunie 13, 2007 at 12:28 pm
“exista tot felul de scopuri marete, de la putinele cazuri in care posesorul chiar are ceva de spus si pana la moda de a avea blog”
Cred ca se faci o confuzie intre scop vs motiv. In cazul asta, discutam de lucruri deiferite.
exploziesolara
iunie 13, 2007 at 1:16 pm
E un pas foarte mare sa iti asumi numele si jobul tau. Eu de asta si stau asa de jos si merg pe burta, pentru ca am cititori in firma(inclusiv printre sefi si cei de la resurse umane) si nu asteapta decat ocazia ca sa ma suteze. Suntem cativa care avem bloguri si care nu de dezvaluim identitatea tocmai pentru a nu avea probleme.
Daca tu crezi ca dezvaluirea numelui nu iti va cenzura capacitatea de scris, go ahead. Cat despre domeniu, nu stiu ce sa zic, eu am un proiect pe care il voi realiza in 2-3 luni. Daca te intereseaza sau ai nevoie de vreun sfat, give me a sign.
Licuriciu
iunie 13, 2007 at 1:30 pm
@Radu:
_
“…sa ajung din blogroll in blogroll in ultimele vagauni ale bloggingului romanesc, sa ma mir, sa ma crucesc, sa imi scuip in san…”
Cum, frate…si eu credeam ca sunt de unul singur la drum?
Blegoo
iunie 14, 2007 at 10:42 pm
Pai nu esti singur, numai ca esti mai pe nisa decat mine
Radu
iunie 15, 2007 at 10:24 am