Footsteps on the ceiling

Dupa ce treci de marea nebunie cauzata de faptul ca vezi dom’ne Costache Patriciu a devenit cel mai bogat om din Romania, lucru stiut de mult timp de la un anumit nivel in sus, ce ramane?

O analiza in care sa se insire toate datele deja cumulate de analisti, ziaristi, bagatori de seama si investitori care de care mai fericiti ca nu au vandut ieri RRC. Oare este chiar atat de fascinant personajul? Pai este, zic unii, ba e un oligarh ceva peste ceilalti, zic altii.

Adevarul este undeva la mijloc: de la Rockefeller incoace petrolul sa impletit cu politica. Si este absolut logic sa fie asa, pana la urma este o resursa de care depindem cu totii indirect, dar nu aici este problema. Problema este ca lui Patriciu i-a fost asigurata o postura cu care stiu ca nu se simte confortabil. Doar faptul ca a facut deal-ul vietii sale il impiedica sa nu strice in modul caracteristic acest moment. Patriciu este de admirat ca a facut o companie romaneasca sa fie mare si a fost suficient de inteligent sa ii gaseasca un motor de crestere la nivel european. Daca pana acum Patriciu iesise oarecum timid in afara granitelor, acum are toate motivele – a se citi titeiul – pentru a deveni un adevarat jucator. Corporatie este, romaneasca nu mai este. Sau cum zicea un prieten, bai, ma oftic si imi lasa un gust amar tranzactia pentru ca nu pot sa mai dau Rompetrolul ca exemplu cand vorbesc de corporatiile noastre. Corect, probabil ultima companie care a avut sansele sa devina singura corporatie romaneasca s-a impiedicat de ea insasi. Nu cred ca va mai fi una in acest deceniu, la modul in care se fac afacerile in Romania, si aici nu ma refer la tunuri si furturi, ci la modul in care gandesc managerii romani care conduc companii mari si cu care am avut placerea sa stau la taclale.

Sunt putin dezamagit de intreaga desfasurare a faptelor, pentru ca intotdeauna am vazut Rompetrolul ca un al doilea MOL, la inceput de drum ce-i drept, dar ca o entitate proprie. Din punctul de vedere al the cojones, MOL este indiscutabil o mare companie, si nu m-ar mira sa fi fost si ei cel putin implicati intr-un due dilligence pentru Rompetrol, daca nu si mai mult.

Ca si MOL, Rompetrolul ajunsese foarte profitabil, iar managementul are o istorie de performante asemanatoare. Insa ceea ce lipseste cu adevarat este posibilitatea supravietuirii, iar aici MOL inca isi joaca sansele, spre deosebire de Patriciu. Rompetrol va exista, nu neaparat sub acest nume, mult timp dupa moartea lui Patriciu, ceea ce este o mare satisfactie pentru el, evident. Si in timp ce OMV a pus ochii pe compania din Ungaria, Ruttenstorfer, CEO-ul austriac, nu este tipul de om care sa cedeze la o prada pe care a pus ochii. Petromul este cel mai bun exemplu.

Lipsa de reactie a statului roman este aceeasi ca intotdeauna. In Ungaria, au facut pe dracu’n patru ca sa impiedice orice preluare ostila a unei companii de asemenea dimensiuni. Faptul ca Patriciu a exportat in Elvetia actionariatul printr-o increngatura ingenioasa, dar comuna, de firme si companii il scapa cumva de interactivitatea cu statul. Dar acesti kazahi ar fi cumparat MOL, probabil ca la Budapesta podurile s-ar fi prabusit de la numarul de protestatari. De ce? Guvernul austriac detine in continuare 31% din OMV, iar guvernul din Abu Dhabi inca 18%, si cu toate acestea structurile pe baza carora a fost infiintata compania MOL nu permit o preluare ostila. In Ungaria, legea spune ca o companie listata nu are voie sa detina mai mult de 10% din propriile actiuni – stiu, suna foarte bine, dar si foarte prost in acelasi timp. Ca sa scape din aceste furci caudine, MOL a depus actiunile detinute peste prag in bratele a doua banci, care au drept de vot, dar nu si de vanzare a acestor actiuni, in total pe undeva pe la 40%, incluzand aici si cei 10% ai companiei. Dar MOL nu era in aceeasi situatie ca Rompetrol, inca are suficiente zacaminte ca sa fie relativ independenta, dar si conexiunile necesare pentru a supravietui inca. Concluzia situatie MOL: incurcate sunt caile petrolului.

Cum abaterea s-a facut in acelasi stil ca de obicei, adica prin prezentarea unor lucruri care nu par a fi in concordanta cu subiectul ales, sa incercam o revenire la subiect. Rompetrol a reusit pana la urma o contracarare a punctelor sale slabe. Patriciu a evitat acceptarea ofertei Gazprom, care probabil l-ar fi transformat in marea tinta a clasei politice si a preferat o companie de stat destul de dubioasa din punct de vedere al lucrurilor pe care nu le stim despre ea. Acesta este cel mai mare minus al intregii ecuatii. Cine a auzit dom’ne de astia? Kazahi! Oare mai dorm in corturi? Oare mai tin carnea sub saua calului ca sa o fragezeasca? Probabil ca da, dar intre timp au cazut intr-o balta mare, plina cu o mazga ce mirosea ciudat si avea o culoare undeva intre negru si albastru. Cand a venit petrolistul texan sa le cumpere la un pret de nimic baltoaca, brusc deveniti oameni importanti, despotii locali au ridicat stacheta: Rompetrol vrem. Si Rompetrol au luat.

In acest fel, ecuatia puterii in plan energetic a luat niste valente de la care nu ma durea capul inainte, dar cu siguranta aseara m-au sagetat cand jurnalele de stiri de pe Antena 3 si Realitatea au fost luate cu asalt de aceasta mare bomba. Gabriela Vranceanu Firea a fost o incompetenta, ca de obicei, de altfel ea a fost si unul dintre jurnalistii invitati de Patriciu la acea intalnire informala. Turcescu a incercat sa faca pe procurorul, iar Sorin Freciu, invitat acolo sa puna intrebari pe financiar a fost la fel de util ca o bazooka la cules de mere. Cu aceasta ocazie, doresc sa adresez numai urari de bine Luizei Sarpe, vajnicul aparator al lui Dinu Patriciu de toti jurnalistii care au scris lucruri adevarate despre el si ca a preferat sa aduca nume mari, dar goale, in loc de nume citite cu placere. Ma oftic? Normal, ca doar a fost tranzactia acestei decade. Si cu toate acestea, cred ca daca pana in 2010, Teszari nu o sa vanda RDS&RCS, pretul pentru companie o sa fie si mai mare. Se va vinde? Cu siguranta. Pana la urma, nu este acesta trendul? Cu atat mai mult cu cat compania care conducea un mic pluton care mergea in calea opusa a trecut de partea dusmanului. In aceste conditii, de ce sa nu te gandesti sa iti faci un business mic pe care sa il vinzi cat se poate de repede, ca sa te apuci de ceva, apoi de altceva si asa mai departe? Oricum, dincolo de toate analizele hermeneutice aici de fata ramane aceasta tranzactie si mai ales urmatoarele campanii de presa impotriva lui Patriciu. Eu le astept cu interes. Si el la fel acum.