Footsteps on the ceiling

Too many steps in a silly world

The less you talk, the more you’re listened to

cu 2 comentarii

Nu ma pot abtine sa nu postez aceste comunicate de presa primite pe mail de la o companie aflata momentan in niste incurcaturi din care efectiv nu stie sa iasa.

Vrea cineva floricele? Nu? Perfect, atunci du-te, bai, dupa seminte…

14.09.2007 Târgu Mureş, ora 13.40  

E.ON Gaz Distribuţie va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON pentru fiecare familie afectată de explozia din Zalău
Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat astăzi, 14.09.2007, în jurul orei 8.00, de producerea unei explozii la parterul blocului E 24, de pe strada Voevod Gelu, din localitatea Zalău, judeţul Sălaj.

Echipa de intervenţie a E.ON Gaz Distribuţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a luat toate măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii. În consecinţă, a fost întrerupt serviciul de distribuţie a gazelor naturale în zona respectivă pentru asigurarea securităţii tuturor consumatorilor.

A fost demarată o anchetă oficială pentru elucidarea cauzelor exploziei care este condusă de către organele de cercetare penală. E.ON Gaz Distribuţie va demara ancheta internă de îndată ce îi va fi permis accesul în perimetrul afectat. Compania noastră colaborează cu reprezentanţii autorităţilor implicate în desfăşurarea anchetei oficiale.

Indiferent de rezultatele anchetei E.ON Gaz Distribuţie va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON pentru fiecare familie afectată de explozia produsă în această dimineaţă.

E.ON Gaz Distribuţie îşi exprimă regretul faţă de familiile victimelor exploziei şi va colabora cu autorităţile în acţiunile de ajutorare a acestora.

15.09.2007 Târgu Mureş  

E.ON Gaz Distribuţie susţine eforturile comisiei oficiale de anchetă care investighează explozia de la Zalău
E.ON Gaz Distribuţie sprijină comisia oficială de anchetă care investighează cauzele exploziei petrecute vineri,14 septembrie a.c., la parterul blocului E 24, de pe strada Voevod Gelu, din oraşul Zalău, judeţul Sălaj.
E.ON Gaz Distribuţie îşi exprimă încrederea în comisia oficială de anchetă şi îşi reafirmă disponibilitatea de a colabora cu organele de cercetare penală pentru elucidarea cauzelor exploziei. De asemenea, compania noastră a pus la dispoziţia comisiei oficiale de anchetă echipamente de specialitate, respectiv specialişti pentru realizarea cercetărilor.
E.ON Gaz Distribuţie îşi exprimă încă o dată regretul faţă de familiile victimelor exploziei. Indiferent de rezultatele anchetei, E.ON Gaz Distribuţie va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON pentru fiecare familie afectată de explozia. E.ON Gaz Distribuţie susţine autorităţile în ajutorarea familiilor afectate.

17.09.2007 Târgu Mureş  

E.ON Gaz Distribuţie acordă un ajutor financiar suplimentar pentru fiecare familie afectată de explozia de la Zalău

Sumele sunt cuprinse între 40.000 şi 70.000 de RON, în funcţie de numărul membrilor familiei
E.ON Gaz Distribuţie susţine autorităţile în ajutorarea familiilor afectate de explozia de la Zalău, din 14 septembrie a.c.

Astfel, pe lângă ajutorul financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON, E.ON Gaz Distribuţie acordă – indiferent de rezultatele anchetei oficiale – un ajutor financiar suplimentar pentru fiecare familie afectată.

În funcţie de numărul de membri, fiecare familie va primi din partea distribuitorului de gaze E.ON Gaz Distribuţie sume cuprinse între 40.000 şi 70.000 de RON. Acest ajutor este menit să le permită familiilor afectate achiziţionarea de urgenţă a unor bunuri şi servicii strict necesare.
E.ON Gaz Distribuţie îşi reafirmă disponibilitatea de a colabora cu organele de cercetare penală pentru elucidarea cauzelor exploziei.

E.ON Gaz Distribuţie îşi exprimă încă o dată regretul faţă de familiile care au avut de suferit în urma exploziei.

18.09.2007 Târgu Mureş  

E.ON Gaz Distribuţie a acordat ajutoare financiare în valoare de 1.267.000 RON familiilor afectate de explozia de la Zalău

Formalităţile necesare pentru transferul banilor către familiile afectate au fost încheiate astăzi de către E.ON Gaz Distribuţie. Tot astăzi, au sosit la Zalău doi specialişti independenţi care vor întocmi un raport de expertiză.
E.ON Gaz Distribuţie a solicitat un raport de expertiză din partea unor specialişti independenţi, recunoscuţi internaţional, în vederea elucidării cauzelor care au condus la explozia de la Zalău. În acest fel, compania de distribuţie a gazelor naturale E.ON Gaz Distribuţie va intra în posesia informaţiilor necesare pentru evitarea pe viitor a unor accidente.

De asemenea, ieri,17 septembrie a.c., reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie au avut o primă întâlnire deschisă cu procurorul care instrumentează explozia de la Zalău, în prezenţa avocaţilor şi a reprezentanţilor familiilor afectate. În aceeaşi zi, a avut loc o întâlnire cu prefectul Andrei Barbu Todea şi primarul Radu Sandu Victor Căpîlnăşiu.
În cadrul acestor întâlniri, E.ON Gaz Distribuţie şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile pentru elucidarea cauzelor exploziei, respectiv de a le sprijini în ajutorarea familiilor afectate.
Astfel, astăzi, 18.09.2007, formalităţile necesare pentru transferul banilor către familiile afectate au fost încheiate. În urma acestora, E.ON Gaz Distribuţie acordă un ajutor financiar în valoare totală de 1.267.000 RON, indiferent de rezultatele anchetei oficiale. În funcţie de numărul de membri, fiecare familie primeşte sume cuprinse între 43.000 şi 73.000 RON.

19.09.2007 Târgu Mureş,  

În această dimineaţă a avut loc la Orăştie o explozie la un imobil de pe strada Morii

Potrivit primelor cercetări, cauzele cele mai probabile ale exploziei au fost improvizaţiile la instalaţiile de gaze naturale găsite la faţa locului în imobil

Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat în data de 19.09.2007, în jurul orei 8.45, de producerea unei explozii la un imobil de pe strada Morii, nr. 20, din localitatea Orăştie, judeţul Hunedoara.

Echipa de intervenţie a E.ON Gaz Distribuţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a luat toate măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii. În consecinţă, a fost întrerupt serviciul de distribuţie a gazelor naturale la imobilul respectiv. În urma exploziei, imobilul de pe strada Morii a fost avariat.

Potrivit primelor cercetări, la faţa locului, în imobil, au fost găsite improvizaţii cu furtun şi ţeavă la patru receptori: la aragaz, la cazanul de baie, la radiantul ceramic şi la o sobă de teracotă. Aceste improvizaţii reprezintă cauza cea mai probabilă a producerii exploziei. Nici unul dintre aceşti receptori nu avea aprobare de funcţionare din partea E.ON Gaz Distribuţie.
Din primele informaţii, un bărbat a fost rănit, fiind transportat la Spitalul din Deva.

Compania E.ON Gaz Distribuţie atrage atenţia consumatorilor cu privire la improvizaţiile efectuate la instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale, aceste improvizaţii reprezentând un permanent pericol de producere de explozii.
Compania E.ON Gaz Distribuţie recomandă consumatorilor casnici interesaţi să efectueze modificări ale instalaţiilor interioare să recurgă la serviciile unei firme sau persoane autorizate pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor de gaze naturale, fiind în acest fel asigurată siguranţa în exploatare a instalaţiei interioare.

Pentru a elimina orice pericol de explozie, E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor de gaze naturale să respecte toate instrucţiunile de utilizare a gazelor naturale, iar dacă simt miros de gaz în interior să anunţe imediat dispeceratele de urgenţă ale societăţii noastre.

Ca sa intelegem si mai mult incapacitatea E.ON de a comunica, iata ce primesc cam acum un an de zile, dupa ce am scris un articol despre Codrut Pascu, Managing Partner la Roland Berger Strategy Consultants – daca imi aduc bine aminte asa se scrie – si dupa discutie am zis sa contactez diferite companii pentru care Codrut implementase nistre strategii.

Târgu Mureş,30.06. 2006  
Roland Berger a sustinut E.ON Gaz Romania (EGR), fostul Distrigaz Nord, in timpul procesului de reorganizare si restructurare dupa preluarea pachetului majoritar in 2005 de către E.ON Ruhrgas , una dintre cele mai mari companii germane de gaz.Aceste procese derulate reprezintă paşi importanţi ai integrării EON Gaz România in E.ON Group, separării serviciilor de distributie de cele de furnizare şi pregătirii companiei pentru liberalizarea totala a pietei gazelor din RomaniaExperienta internationala in consultanta, cunoasterea in detaliu a mediului de afaceri românesc reprezinta atuuri importante care i-au permis firmei Roland Berger sa aiba o contributie semnificativă în etapele de definire si descriere a conceptelor de reorganizare si restructurare a EON Gaz România . Firma Roland Berger ne-a asistat de asemenea în implementarea noilor procese si a noii structuri, incepand cu 2006, toti cei 9.400 de angajati fiind realocati pe noi pozitii.Noua structura reflecta politica de orientare catre client a companiei E.ON Gaz Romania si permite satisfacerea dorintele acestora intr-un mod eficient si îmbunătăţirea pozitiei pe piata liberalizata a gazelor naturale.

Ii cerusem domnisoarei de la PR sa imi dea cateva cuvinte din partea tipului care e mare scula la ei acolo si a venit cu chestia asta, pe care nu am putut sa o includ in nimic. Tocmai de aceea nu ma mira toata beleaua in care sunt acum, dimpotriva, mi se pare ca era iminenta, avand in vedere care este pregatirea lor. Oricum, ultimul lor comunicat, prin care incearca sa impinga atentia publicului spre alte evenimente este aproape la fel de penibila ca si faptul ca nu a fost vazut nici un oficial important al companiei care sa iasa in fata si sa faca declaratii clare privind acest incident. Daca as fi jurnalist pe social, as avea toate motivele sa dau cu ei de pamant. Cum insa scriu despre business, am placerea de a spune ca sunt multe bube pe acolo. Dar cum nu este decat inca o subsidiara a unui mare concern european, nu e treaba noastra sa ne bagam pe acolo, mai ales ca nu s-a intamplat ceva chiar atat de grav pana la urma, nu?

2 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ce sa faci cu 3000 de lei dupa ce ti-ai pierdut casa? Te duci sa cumoperi otrava…

    hawke

    septembrie 20, 2007 at 8:13 pm

  2. Si-au mai revenit ei, dar tot niste petarde raman…

    Radu

    septembrie 22, 2007 at 11:20 am


Lasă un Răspuns