Proprietarul blogului, adica mandea, nu prea are timp de jucaria sa. Deocamdata.

Spre sfarsitul lunii va fi revamped putin, de fapt total, pentru ca se va muta pe un domeniu propriu, asa cum ma soma Licuriciu la un moment dat. Am bagat la cap si am executat ordinul. Miscarea era oricum planuita, dar acum e cazul sa fie facuta pana la capat.

Oricum, ne revedem in curand, intr-un alt asezamant cultural de mare amploare lingvistica sau cum ii zice la carte, pe cealalta parte a medaliei. Cam atat deocamdata. Aveti grija ce cititi si mai ales ce credeti despre ceea ce cititi.

Cum iti dai seama ca o idee este buna? Se copiaza.

Bucuresti, 08 August 2007 – Tranzactiile imobiliare din Romania se pot efectua de astazi printr-o noua metoda oferita de serviciul Fara-Intermediari.ro

Imobiliarele au fost si vor ramane in continuare una dintre afacerile cele mai profitabile din Romania, constituind pentru tot mai multi sursa unui profit bun. Agentiile imobiliare reprezinta unul dintre acesti beneficiari ai profitului de pe urma tranzactiilor incheiate intre partile contractante.

Tot mai multi proprietari se feresc de intermediari in realizarea tranzactiilor datorita comisioanelor mari percepute de acestia (2-5% din valoare la vanzare respectiv 50-100% din chiria pe o luna la inchiriere), care transformate in bani reali se situeaza peste un prag minim de aproximativ 1500-2000 EUR la vanzare, respectiv 150-200 EUR la inchiriere.

In ciuda acestor realitati, multa vreme in domeniul tranzactiilor imobiliare nu a existat o alternativa viabila, care sa ofere aceleasi servicii ca si angajarea unei agentii imobiliare. Contra comisionului perceput, agentiile ofera consultanta si asistenta in domeniu, promovarea ofertei dumneavoastra, gasirea cumparatorului, intocmirea si perfectarea actelor necesare.

O nou serviciu a aparut recent in Romania pentru vanzarea sau inchirierea proprietatii, si care isi propune sa prezinte cumparatorilor oferta provenita direct de la proprietar.

Dezvoltat de catre Devant Media SRL, Fara-Intermediari.ro (www.fara-intermediari.ro) este primul serviciu de acest gen la nivel national, care pe langa afisarea ofertei, pune la dispozitia clientului sau o colectie de materiale informative (articole grupate pe mai multe sectiuni) destinate a-i ajuta atat pe proprietar cat si pe cumparator sa incheie cu succes tranzactia.

Noutatile acestui serviciu le reprezinta posibilitatea de a adauga si anunturi privind inchirierea proprietatilor, nu numai cele de vanzare, precum si adresarea catre piata imobiliara nationala.

De asemenea, in perimetrul Bucurestiului, este oferit serviciul de preluare a anunturilor, constand in intalnirea dintre un reprezentant al Fara-Intermediari.ro si proprietar, la locatia imobilului pentru a lua informatiile si pentru a efectua fotografiile necesare.

www.fara-intermediari.ro

Acum nu ca sunt eu rau, dar chiar nu ati auzit de MagazinuldeCase.ro?

Ah, ba da, chiar ati auzit de ei din moment ce ati copiat cam 95% din ce fac ei.

Deci care este urmatorul pas?

Intotdeauna cand vrei sa intri pe o piata cu potential de crestere sau macar in formare si exista un jucator ce s-a pozitionat ca fiind cel care poate rezolva majoritatea problemelor clientilor, nu este o idee deloc grozava sa fii urmasul sau. Dimpotriva. Inoveaza, diferentiaza-te, fa ceva, nu fi un copycat jenant. Cu atat mai mult cu cat esti competitorul lui direct, ceea ce presupune ca supravietuirea (a se citi succesul) tau depinde de faptul ca nu ar trebui sa fii o copie palida, jenanta si lipsita de orice element distinctiv. Sunt curios care este investitia initiala in acest proiect si mai ales cati oameni sunt implicati in acest proiect. Sincer, eu numai dupa ce vedeam acest design mirobolant si parca ma lua cheful de alt proiect. Dar ce sa facem acuma, sa ne nastem toti Jack Welch?

Completarea vine de la Vladimir Oane si a sa prezentare: Mai avem nevoie de agentii imobiliari?

Ce se vede in poza de mai jos este exact ceea ce reprezinta mai bine in lume urbea Valcii. Poza a fost preluata de la un alt valcean activ in blogosfera, Weasel. Daca imi aduc bine aminte, chiar l-am cunoscut, dar nu bag mana in foc. Ba da, statea in bloc cu un var de al meu, Ovidiu.

Despre cei din Valcea am mai scris la un moment dat, pe vremea cand nu stiam inca despre ce sa scriu in acest blog si il foloseam ca tot omul pe post de blog personal. Anii au trecut, firele de par s-au mai albit intre timp sau au inceput sa dispara, kilogramele au mai venit si au mai plecat si au mai venit din nou, s-au mai schimbat niste perspective, blogul a inceput sa fie luat in serios si sa se scrie pe aici tot felul de chestii pe care oricum le aflu in fiecare zi. Si cum tot le aflu eu in fiecare zi si le comentez sau nu si in cazul asta chiar am pofta sa imi scot la plimbare cainele critic, m-am gandit ca aici ar fi locul cel mai bun.

Dar in ultima vreme am vazut ca au inceput sa fie in atentia ochiului mainstream niste anumiti tipi care fac cinste oraselului in care ma retrag o data la cateva luni ca sa nu mi se reproseze ca nu stiu de unde am plecat si ca nu imi vad de unele si de altele. Dar cum viata de tanar jurnalist bucurestean este tare complicata si mai ales interesanta, subsemnatul nu prea a avut timp sa mai faca drumuri care mosia obarsie. Asa ca s-a rupt aproapte total de acea realitate. Ceea ce a fost mai ciudat decat credeam ca o sa fie. Intotdeauna cand vii dintr-un oras de provincie mic in Bucuresti se pot intampla doua lucruri: ori iti place cumva locul si te adaptezi, ori nu.

Foarte multi dintre cei pe care ii cunosc s-au adaptat putin mai greu la aceasta realitate semicapitalista dominanta pe aici si au incercat sa le imbine pe cele doua intr-o strutocamila. Drumuri regulate catre urbe, vacante pe acolo si de obicei timp pierdut cu tot felul de chestii neinteresante prin oraselul de bastina. Poate o fi din cauza ca s-a deschis in urbe un mall? Din punctul asta de vedere, za city a devenit peste noapte o metropola a bunului gust kitschului total, nu ca nu ar fi fost si inainte, dar acum avea nevoie de o recunoastere pe plan local.

Aceste lucruri care sunt scrise aici nu au neaparat scopul de a fi deversate ca niste frustrari, dar ar putea fi vazute si in acest fel. Sunt oarecum frustrat de mici asperitati ale citadelei, dar nu aici este locul in care sa ma scarpin.

Ba da, as putea gasi una, ca tot a ajuns la moda in ziua de ieri. Dar cum nu am avut posibilitatea sa defalchez in mai mult spatiu, ma simt atras astazi de posibilitatea de a oferi mai multe informatii din interior, ca sa zic asa.

Sau cum se zice pe un forum:

I am building a scammers’ list in the market so people will not be ripped.

Daca aveti timp, un scroll curios in jos va va oferi o mica perspectiva asupra a ceea ce se intelege in Romania – a se citi Valcea – prin eBay. Da, un site de licitatii, dar ar mai trebui completat cu faptul ca aceste licitatii sunt atat de profitabile pentru foarte multi dintre ei, incat dealerii de marci auto premium duc o viata extrem de buna. Daca stau foarte bine sa ma gandesc, ar semana intr-un fel cu the heroine economy din Miami, in sensul ca in momentul in care au aparut banii obtinuti intr-un mod ilicit, toata lumea s-a multumit sa ii accepte si sa nu intrebe care este provenienta lor. Pe de alta parte, este putin cam dubios cand un pusti de 18 ani vine la dealer si isi comanda o masina germana la un pret apropiat de cel al unui apartament dintr-un cartier bucurestean marginas.

Nu conteaza, ca sa vedeti cum simt ei aceasta cultura organizationala, gasiti mai multe aici. O spicuiala mai jos:

The ebay seller had a great rating and lots of positive feedback from previous customers. But the account was registered in Canada, and the item seemed to be in Spain. It was a very nice ad, which couldn’t possibly have been written by the person I communicated with. But I would be safe because I’d not give him the control number for the Western Union transfer before after I’ve received the item and inspected it. Well, that’s the way Western Union *should* work, but it doesn’t. You can pick up money without any control number. When confronted with the inconsistencies in the whole story, the person at the other end wrote about problems with their account being hacked, so they’re really sorry it doesn’t add up, but hopefully it would be resolved soon, and really, in Spain Western Union was different, etc. And a couple of e-mails later, he was suddenly suggesting that I’d send the money to his poor cousin in Romania, as then I could send it password protected, which would make it really secure. Yeah, sure, I knew by then of course that there was really no computer.

Apropo, in acest caz a folosit ceea ce expertii in frauda numesc The Romanian Laptop Scam.

Ca sa fie toata lumea ceva mai in tema cu aceasta problema, cautati in pagina dupa cuvantul fermecat, care nu este abracadabra, ci valcea.

Indiferent cat de mari s-ar da unii pe motiv ca vor sa eradicheze fenomenul, singura rezolvare a venit din partea oamenilor. Ma rog, nu au iesit in strada cu furci, topoare si faclii, dar au reusit sa faca front comun si sa se asigure ca nu foarte multi vor avea aceeasi soarta ca si ei. Asa ca domnisorul Ghiuri a devenit deja faimos si pe la noi, nu ca nu ar fi fost si inainte pentru unii oameni. Ce conteaza ca unii dintre ei au fost prinsi? Stiu ca la un moment dat au fost serii de razii pentru a depista si gasi asemenea infractori, insa cum nu toate au fost sustinute legal de un mandat de perchezitie sau arestare, s-au soldat cu niste rezultate slabe, cel putin din cate stiu eu.

Evident ca au aparut tot felul de barfe:

• ca un anumit “hacker” – cum li se zice in targ – ar fi turnat cam 2-300 de participanti la licitatiile ebay,
• ca politistii ar cere mita ca sa ii lase in pace – ceea ce este suspect de credibil
• ca reprezentantii legii ar participa si ei la subminarea economiei internationale practicand aceleasi fapte rusinoase ca cei pe care ar trebui sa ii aresteze
• o cunostinta imi spunea la un moment dat ca in unele internet cafe-uri intrau pe la ora 1.00 AM acesti vajnici aparatori ai sigurantei noastre si le-ar fi cerut aproximativ 100 de euro pe cap de hacker ca sa poata sa introduca oferte pe ebay pana dimineata, in conditiile in care ei urmau sa ii fileze

Acum nu pot sa bag mana in foc ca astea sunt adevarate sau ca sunt false. Sunt doar niste informatii neverificate din trei surse, ca urmare ele nu pot aparea in nici un ziar. Noroc ca avem bloagele.

Modus operandi:

Ca sa te inregistrezi ca user pe ebay si sa deschizi o licitatie iti trebuie un numar valid de card. Ceea ce in limbaj tehnic la domnii respectivi se chema CC – nu se citeste sisi, ci cece, eventual ceceu sau ceceuri la plural.

De obicei se cumparau, la un pret intre 1-2 euro cand era treaba la inceput si pana la 10-15 de curand.

Evident ca cei care le vindeau erau disponibili pe canalele de mIRC locale, avand un nickname extrem de original gen VandCCuri sau alte variatiuni pe aceeasi tema data.

Dupa ce scammerul obtinea aceste date, purcedea sa isi faca un user pe ebay.com si un mail pe vreun serviciu free, gen yahoo sau gmail.

Copia de la alte licitatii poze si detalii. Daca o rupea in engleza modifica eventual cate ceva, dar de obicei nu era cazul, pentru ca cei mai multi dintre hackeri aveau mari probleme si cu limba romana, darmite cu englezismele.

Pretul era modificat, de multe ori era cu mult sub pretul pietei, astfel incat sa atraga victimele.

Apoi urma licitatia propriu-zisa, in care de obicei erau alesi mai multi castigatori din cei care licitau si carora li se spunea ca au fost selectati ei pentru ca organizatorul licitatiei nu s-a putut intelege pana la urma cu castigatorul.

Evident, urma stabilirea detaliilor, care putea sa duca la un final fructuos in conditiile in care se trecea de o rascruce foarte importanta: Western Union. Daca respectivii alegeau sa trimita bani unui necunoscut, fara nici un fel de garantie, chiar si morala, atunci tranzactia era norocoasa. Daca nu, fericitul proaspat castigator al licitatiei avea ocazia sa injure lipsa de preocupare a eBay pentru siguranta utilizatorilor si daca mai avea vreodata ocazia, sa mai incerce sa faca la un moment dat o tranzactie pe ebay, insa numai prin intermediul PayPal.

In ceea ce priveste transferul banilor, acesta a avut doua faze.

1. Banii se trimiteau in Romania direct. Ceea ce a mers o vreme. Pentru ca la un moment dat orice asociere cu acest nume insemna frauda, s-a trecut la a doua faza.

2. Banii erau trimisi unei sageti. Sageata era de obicei un tip/o tipa care se chinuia prin Italia, Anglia, Spania sa isi tarasca existenta de dimineata pana seara, eventual mai si muncea cate ceva. De multe ori, pentru a putea retrage banii cum trebuie furau portofele si foloseau actele de identitate pentru a retrage banii primiti pe noul lor nume. Sageata pastra pentru efortul depus un comision care in functie de suma era intre 30 si 70%.

Pasul urmator era achizitia masinilor scumpe, a treningurilor de firma – sic! – si a elevelor de liceu. Barurile erau luate cu asalt, discotecile erau neincapatoare, asa ca mall-ul a venit la timp. Ce noroc pe ei. Atat deocamdata.

Va urma…

Later: Nu stiu cat de mult se poate latra la o asemenea realitate. Dar stiu ca poate fi o baza pentru construirea unui brand.

Marea problema care vuieste pe deasupra capetelor jurnalistilor si mai ales a oamenilor de comunicare este un fel de grija foarte ciudata pentru viitor. Nici incalzire globala, nici CSR, nici dezvoltare durabila – ceva dubios intre toate astea, dar nimic in acelasi timp. Toate condimentate din plin cu grija ca interlocutorul sa inteleaga ca acea companie pe care ei o reprezinta este extrem de interesanta din multe puncte de vedere, insa ei nu prea stiu de ce si de unde.

Dincolo de aceasta vrajeala cu dedicatie speciala adresata oamenilor de piar special pe aceasta tema a viitorului, ma gandeam la hibrizi astazi. Si mai ales la Prius, faimoasa Toyota.

Ei bine, si daca am reusi sa ne dam seama odata ca o Toyota Prius cu al sau motor hibrid emana din partea sa de motor normal ceva mai multe chestii nasoale si daunatoare naturii decat un criticat GM sau Ford, poate ca am reusi sa o scoatem si de pe lista aia a lucrurilor cool pe care un actor de Hollywood trebuie sa le aiba.

Marea satisfactie legata de Prius a venit cand Al Gore cel mic si mai drogat a fost prins cand gonea cu masinuta lui - a se citi lesinatura aia de Toyota – si care era un fel de farmacie ambulanta. Macar juniorul isi asculta taticul si a incercat sa transporte drogurile in asa fel incat planeta sa fie protejata cat mai mult.

Dincolo de aceasta ipocrizie, ce se mai aude de EV1? Acea minune pentru care orice ecologist si-ar dona el un testicul si ea un ovar, basca niste litre de sange, doar ca sa o poata parca in fata casei flower-powerish si sa ii arate cu mandrie degetul mijlociu unui vecin imbuibat de BBQ si cu un mastodont Cadillac Escalade pe alee. Se pare ca a fost ingropata cu mandrie de GM pentru ca nu doar ca ii arunca surprinzator de repede in viitor, dar ii si facea mai apropiati de atatea factiuni rebele de care incercasera sa scape – a se citi le-au mituit – si poate ca nu doreau sa ajunga ca fraierii aia de la Enron la un moment dat. Apropo, a verificat cineva sicriul ala? Eu nu prea am avut incredere in Kenny, ca prea ii facea pe toti bogati. Si problema nu era ca facea prea multi oameni bogati, ii facea pe toti. Cu jocul ala cu suma zero cum mai ramane?

Ok, este bine ca se agita toti sa faca tot felul de hibrizi care de care mai interesanti, insa planeta noastra nu se va salva asa. Pardon, am spus planeta n-o-a-s-t-r-a? Nu a fost niciodata a noastra si nu cred ca specia umana este inca la stadiul de dezvoltare care ii permite sa subjuge un corp ceresc. Mai mult, cred ca prin aceasta “incalzire globala” mergem in directia cea buna: eliberam planeta albastra de lacustele care o deranjeaza si o seaca de resurse. It’s all about us, you know…

E bine ca macar unii nu se deranjeaza sa se gandeasca prea mult la asemenea mici probleme si se gandesc sa isi vanda/schimbe/arunce la fiare vechi yachtul pentru ca este prea mare. Acum nu ca vreau sa fac glume din alea feministe, dar poate ca 160 de metri sunt suficienti pentru un echipaj destul de numeros…

Joost, Trivop, Babelgum, Myubo.

Nu, nu este vorba despre cainele, papagalul, hamsterul si marca de hartie igienica preferata a lui Darth Vader, ci sunt printre cele mai interesante start ups din Web 2.0. Ma rog, dincolo de mega chestiile grozave care le fac si care ne vor schimba viata pentru eternitate si vom ajunge simultan in Nirvana, la mall in Vitan si in Googleplex, datorita lor si numai lor. Acum eu nu neg in totalitate maretele calitati ale celor de mai sus, dar numele?

Cum ramane domne cu numele? Simplu, curat, usor de rostit in destul de multe limbi, sau macar in alea de circulatie internationala, pentru ca nu cred ca in Ulan Bator se foloseste Google.

Din dorinta de a fi cool si foarte cooli, baietii astia au luat-o razna cu numele. Nu mi-as dori ca un oarecare serviciu web 2.0 pe care il folosesc zi de zi sa aiba numele unei beri intergalactice pe care o sorbi impreuna cu un klingonian si un ferengi la o ora tarzie dintr-o parcare intr-un sistem de planete plin de sexdroids.

Adica hai sa ne intelegem si noi. Yahoo a fost ciudat, Google sa zicem ca era o etapa de geeks, Amazon e oribil, dar din moment ce web 1.0 a fost un val de nume fara inspiratie nu inseamna ca web 2.0 o sa fie un fel de circ de purici cu nume care de care mai dospite. Stiu ca era chiar si un serviciu care iti gasea un nume misto pentru site-ul tau. Din pacate nu am avut in acel moment inspiratia sa ma folosesc de del.icio.us – apropo, eu sunt singurul enervat de felul in care se scrie?

Wow, am descoperit din intamplare chestia asta si nu imi vine sa cred. Si nu doar ca se misca repede, dar IMHO este o gandire excelenta.

Tot nu gasesc o comparatie suficient de buna ca sa exemplific exact ceea ce se intampla in cadrul acestei disruptive technology, dar ceea ce imi este clar este ca intr-adevar este un produs web 2.0 curat, eu l-as numi mai degraba web 2.3, pentru ca face foarte multi pasi spre urmatorul nivel, dar nu este inca acolo. Sper sa nu fie ca Google, care nu a stiut mult timp din ce o sa faca bani, cu toate ca obtinusera finantare la greu.

Probabil daca as fi into social shit m-as apuca imediat sa imi construiesc o mega retea sociala in care sa imi pun in comun toate acele lucruri personale prin care trebuie sa arat cat de cool sunt: poze cu mine, filmulete cu mine, blogul meu, eventual si niste materiale pe care nu am dreptul sa le distribui.

Acum hai sa fim seriosi: oare cat timp o sa mai mearga treaba asta cu retelele astea sociale? Care este limita superioara a supraevaluarii lor? Cate miliarde va putea sa valoreze la un moment dat vrajeala de Facebook? Si daca valoreaza atat de mult, de ce o vinde individul? Nu este capabil sa o listeze pe o bursa mizera din State si sa faca bani cu ea? Adevarul este ca asemenea companii sunt facute doar ca sa fie vandute. Cum s-ar zice, acestia sunt antreprenori care se afla in treaba doar pentru poveste si nu pentru a construi ceva in fruntea caruia sa ramana mult timp si sa isi puna amprenta asupra unui mod de a face business. Daca toate se vand, la un moment dat se va ajunge ca un grup mic sa detina multe afaceri si daca nu ma insel, asta se cheama sfarsitul capitalismului asa cum il cunoastem. Noroc ca nu vom avea placerea sa traim asta pe pielea noastra, desi simt putin cum as avea chef de o mica teorie a conspiratiei. Putin private equity, putina politica, niste lideri de opinie, ONU si gata cu problema gasirii unui sens pentru orice. Dar cum am plecat de la a crea ceva, vad ca nu am facut aici decat un mare BS – si nu, nu este vorba de Business Standard. Deh, cam asa ceva poti sa scoti din tine in momentul in care te gandesti sa pleci acasa, afara este o temperatura ce a determinat aparitia codului rosu, toata lumea e in vacanta sau nu are chef de nimic si racoare este atat de departe incat nici o bautura carbogazoasa nu o mai poate aduce inapoi.

Este cineva care sa inteleaga calculele facute de Allan Sloan in articolul asta despre Steve Schwarzman? Ca nu inteleg nimic. Deci cei care stiu ce se intampla cu finantele in State sa faca bine sa imi dea peste nas si sa imi zica bai, esti incult.

Motivul pentru care as dori ca NY Times sa fie prezent doar pe net:

It takes about 63,000 trees to make the newsprint for the average Sunday edition of The New York Times. 

Acesta este ultimul episod. Din acest moment, nu se va mai discuta despre acest subiect prin aceste locuri.

De pe net: am mai citit pe undeva niste injuraturi la adresa mea (de fapt a blogului astuia, ca pe mine nu m-a cunoscut autorul injuriilor) si ma intreb cum naiba nu inteleg unii ca un blog e doar un blog, ca nu ne cunoastem intre noi (si asa sa ramana lucrurile sper!) chiar daca poate nimerim unii pe blogurile altora. Unii se iau cam mult in serios. Cum sa urasti pe cineva dupa ce ai citit un text care nu ti-a placut? Asta e, fiecare face ce vrea. Urati pe cine vreti voi, daca asta va face mai fericiti!

Prima veverita a blogosferei crede as avea ceva cu dansa.

In ciuda cuvintelor tari pe care i le-am adresat, se inseala. Eu nu injur si nu urasc pe nimeni. Sunt atat de flower power incat nici mie nu imi vine sa cred. Si nu am timp pentru asemenea gugumanii, cu atat mai putin cu cat persoana care se ia in serios nu sunt eu. Ok, nu mai pot sa scriu mai departe in despre asa ceva.

De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, am facut o greseala, si anume faptul ca scriu acest post. Da, e foarte simplu. Regret in acest moment ca am decis sa iau in serios proiectul pornit de Radu si sa cred ca va fi cat de cat asemanator cu alte chestii pe care le-a facut, gen Podio. Daca a fost sub asteptari, ce sa fac acuma? Daca Radu se doreste a fi un antreprenor cu realizari in .ro trebuie sa accepte si critica. Si nu numai el, ci si cei din echipa lui. Nimeni nu a spus ca e usor sa dobandesti o aura de persoana publica si apoi sa vezi ca nu te poti descurca. Am incheiat paranteza.

Domnisoara cu pricina face o eroare. De fapt, persista in abordarea ei molateca a realitatii jurnalistice. De ce? Pentru ca asa a fost invatata probabil la scoala. Si pentru ca nu are experienta pe teren si pentru ca nu este facuta sa fie un reporter. Eu nu ii cer sa abandoneze cauza, cu toate ca am avut la un moment dat tentatia asta.

Si in acest moment, normal ca e mai simplu sa povestesti cu totii ratonii tai pe blog despre cum a fost ziua ta in loc sa pui mana sa citesti ceva ca sa nu te faci de ras live. Normal ca sunt nesimtit acum, dar cum ramane cu proiectele extraordinare din .ro in care se creeaza continut video si se crede in el si se viseaza in vanzarea proiectului? Ok, daca faci o asemenea asertiune, ar fi ok daca ai putea sa o sustii in primul rand prin oameni si apoi prin vorbe. By the way, ma astept la un ban permanent pe respectivele chestii, dar este dreptul lor, asa cum este si dreptul lor sa ma enerveze domnisoara reporter.

Asa ca in loc sa ma acuze pe mine ca o injur si ca sunt nu stiu cum, domnisoara ar trebui sa isi vada de ale ei, pentru ca toata critica mea a pornit de la prestatia ei intr-un proiect care ii reflecta experienta si capacitatea profesionala. Ca a deviat, este altceva. Dar cum fiecare isi face gradina cum vrea, eu prefer ca a mea sa fie plina de plante carnivore. Astea macar se mai misca putin, chiar daca musca.

Reward excellent failures. Punish mediocre successes.