Footsteps on the ceiling

Mai tine cineva minte povestea cu domnul Adrian Sarbu si cu domnisoara Maria Apostol?

In care ma plangeam in calitate de ziarist la momentul respectiv ca departamentul de piar din trustul Pro este oarecum asemanator din punct de vedere al organizarii cu Inchizitia? In care imi manifestam indirect speranta ca domnisoara sa dispara din departamentul respectiv si mister Sarbu sa dea in sfarsit un interviu? Ei bine, a dat un interviu la un moment dat, dar in propria ograda, ceea ce dupa mine este ca si cum nu l-ar fi dat niciodata.

Iata acum ca domnisoara Apostol a parasit corabia, sau cel putin asa s-ar parea. Misto zvonul scos de Tolo, nu zic nu, dar sunt niste probleme in exprimarea lui:

• un director de piar de mare calitate
• si-a creat ostilitati pentru ca si-a extins treptat controlul

Acum nu stiu in ce masura don’soara Apostol este un piar de mare calitate, mai ales din perspectiva de a face din trust un organism opac, banuit a fi de legenda, dar nefiind altceva decat o companie orientata catre performanta. Insa aici este mai degraba frustrarea mea legata de incercarea de a-i lua acum mult timp interviu lui Mr. Sarbu.

Insa extinderea treptata a controlului intr-o organizatie este o treaba mult mai delicata si mult mai greu de facut. Ok, departamentul de piar este extrem de important intr-o companie care se ocupa de prezentarea imaginii unor oameni spre a fi vizionata de catre alti oameni. Insa nu imi aduc aminte ca oricare alta companie sa faca sluj in jurul piarului (remember Guy Kawasaki? Fire your PR man…) si ar fi bine sa nu se confunde cazul de fata cu vreo campanie politica, pentru ca ar insemna sa comparam mere cu pere.

Dincolo de faptul ca multa lume din trust va rasufla usurata, vor incepe barfele, tocmai datorita cuvintelor lui Tolontan, pentru ca si-a extins treptat controlul. Nu stiu altii cum isi extind treptat controlul, dar cand vine vorba de femei exista un cliseu, cateodata confirmat, conform caruia screwing the boss is the easiest and safest way to climb the company ladder.

Evident ca nu o acuz pe domnisoara Apostol de asemenea lucru, dar sunt suficient de multi cei care stiu ca intre cei doi exista ceva la mijloc. Si cum am reusit sa aduc acest zvon la nivel de barfa ieftina si apoi la nivel de albie de porci, nu pot decat sa adaug doua vorbe de la un patron de restaurant din Dorobanti: I-am tot vazut pe aici plimbandu-se si tinandu-se de mana. Sarbu si-a cumparat un apartament pe aici prin zona. Cred ca a dat in mintea copiiilor, ca prea se purta ca un indragostit.

Ce sa intelegem asadar? Ca o sa ii vedem in curand la Mircea Radu, ca din cate stiu eu Pro-ul nu ar avea o emisiune de asemenea nivel?

Completare la cele de mai sus. Stiu ca se duce in penibil toata situatia, but I couldn’t care less, could you?

Nu ma pot abtine sa nu postez aceste comunicate de presa primite pe mail de la o companie aflata momentan in niste incurcaturi din care efectiv nu stie sa iasa.

Vrea cineva floricele? Nu? Perfect, atunci du-te, bai, dupa seminte…

E.ON Gaz Distribuţie va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON pentru fiecare familie afectată de explozia din Zalău
Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat astăzi, 14.09.2007, în jurul orei 8.00, de producerea unei explozii la parterul blocului E 24, de pe strada Voevod Gelu, din localitatea Zalău, judeţul Sălaj.

Read the rest of this entry »

Cum iti dai seama ca o idee este buna? Se copiaza.

Bucuresti, 08 August 2007 – Tranzactiile imobiliare din Romania se pot efectua de astazi printr-o noua metoda oferita de serviciul Fara-Intermediari.ro

Imobiliarele au fost si vor ramane in continuare una dintre afacerile cele mai profitabile din Romania, constituind pentru tot mai multi sursa unui profit bun. Agentiile imobiliare reprezinta unul dintre acesti beneficiari ai profitului de pe urma tranzactiilor incheiate intre partile contractante.

Tot mai multi proprietari se feresc de intermediari in realizarea tranzactiilor datorita comisioanelor mari percepute de acestia (2-5% din valoare la vanzare respectiv 50-100% din chiria pe o luna la inchiriere), care transformate in bani reali se situeaza peste un prag minim de aproximativ 1500-2000 EUR la vanzare, respectiv 150-200 EUR la inchiriere.

In ciuda acestor realitati, multa vreme in domeniul tranzactiilor imobiliare nu a existat o alternativa viabila, care sa ofere aceleasi servicii ca si angajarea unei agentii imobiliare. Contra comisionului perceput, agentiile ofera consultanta si asistenta in domeniu, promovarea ofertei dumneavoastra, gasirea cumparatorului, intocmirea si perfectarea actelor necesare.

O nou serviciu a aparut recent in Romania pentru vanzarea sau inchirierea proprietatii, si care isi propune sa prezinte cumparatorilor oferta provenita direct de la proprietar.

Dezvoltat de catre Devant Media SRL, Fara-Intermediari.ro (www.fara-intermediari.ro) este primul serviciu de acest gen la nivel national, care pe langa afisarea ofertei, pune la dispozitia clientului sau o colectie de materiale informative (articole grupate pe mai multe sectiuni) destinate a-i ajuta atat pe proprietar cat si pe cumparator sa incheie cu succes tranzactia.

Noutatile acestui serviciu le reprezinta posibilitatea de a adauga si anunturi privind inchirierea proprietatilor, nu numai cele de vanzare, precum si adresarea catre piata imobiliara nationala.

De asemenea, in perimetrul Bucurestiului, este oferit serviciul de preluare a anunturilor, constand in intalnirea dintre un reprezentant al Fara-Intermediari.ro si proprietar, la locatia imobilului pentru a lua informatiile si pentru a efectua fotografiile necesare.

www.fara-intermediari.ro

Acum nu ca sunt eu rau, dar chiar nu ati auzit de MagazinuldeCase.ro?

Ah, ba da, chiar ati auzit de ei din moment ce ati copiat cam 95% din ce fac ei.

Deci care este urmatorul pas?

Intotdeauna cand vrei sa intri pe o piata cu potential de crestere sau macar in formare si exista un jucator ce s-a pozitionat ca fiind cel care poate rezolva majoritatea problemelor clientilor, nu este o idee deloc grozava sa fii urmasul sau. Dimpotriva. Inoveaza, diferentiaza-te, fa ceva, nu fi un copycat jenant. Cu atat mai mult cu cat esti competitorul lui direct, ceea ce presupune ca supravietuirea (a se citi succesul) tau depinde de faptul ca nu ar trebui sa fii o copie palida, jenanta si lipsita de orice element distinctiv. Sunt curios care este investitia initiala in acest proiect si mai ales cati oameni sunt implicati in acest proiect. Sincer, eu numai dupa ce vedeam acest design mirobolant si parca ma lua cheful de alt proiect. Dar ce sa facem acuma, sa ne nastem toti Jack Welch?

Completarea vine de la Vladimir Oane si a sa prezentare: Mai avem nevoie de agentii imobiliari?

Ce se vede in poza de mai jos este exact ceea ce reprezinta mai bine in lume urbea Valcii. Poza a fost preluata de la un alt valcean activ in blogosfera, Weasel. Daca imi aduc bine aminte, chiar l-am cunoscut, dar nu bag mana in foc. Ba da, statea in bloc cu un var de al meu, Ovidiu.

Despre cei din Valcea am mai scris la un moment dat, pe vremea cand nu stiam inca despre ce sa scriu in acest blog si il foloseam ca tot omul pe post de blog personal Read the rest of this entry »

Private equity este ceea ce face lumea financiara sa se invarta. La nivel mare. De tot.

Mii de batranei milionari investesc anual miliarde de dolari pentru ca pensia lor sa fie si mai mare, iar viata lor subjugata de bridge, oala de noapte si Scruff, pechinezul uracios al neveste, sa fie si mai neinteresanta.

Ce rezulta din asta? Un exces destul de mare de cash, care trebuie sa fie purtati dintr-o parte intr-alta a lumii de catre bancherii de investitii, managerii angajati de acestia si toti cei care au fost sau mai sunt inca angajati intr-o companie asupra careia un fond de private equity si-a aruncat privirea rece si impenetrabila.

De ce sunt ei asa? Pentru ca asa sunt ei, investitorii. Ei nu investesc in a crea valoare pentru clientii lor intr-un fel prin produsele sau serviciile oferite, ci investesc in ceea ce ei cred ca este mai bine pentru ca aceasta companie pe care au cumparat-o de pe vreo bursa, de obicei printr-o finantare punte. Pai da, asta e scopul oricarei companii, sa faca profit, nu? Intr-adevar, este un scop important, dar sa nu uitam ca suntem totusi oameni si nu contabili si ca trebuie la un moment dat sa zici ca am muncit ani de zile pentru o corporatie, dar corporatia respectiva a schimbat modul in care oamenii folosesc lucrul X sau chestia Y.

Asa ca fondurile de private equity procedeaza ca neandertalianul cand isi alege mireasa: ii aplica suav o ghioaga miseleasca in crestetul capului, o apuca de cosite si o poarta in negura pesterii pentru a se infrupta din dulceata-i neincetata. Adica dintr-o frumusete de companie publica se ajunge la un regat al fondului in care se taie si se spanzura. E rau? E bine? Eu parca as zice ca nu prea e bine deloc.

Asa ca in momentul in care am aflat ca unul dintre acesti giganti nu o duce chiar atat de bine, aproape ca am sarit de pe scaun de bucurie – totul s-a petrecut in mintea mea, ar fi stupid sa te bucuri ca unora le merge prost, nu? da? – si m-am gandit sa scriu toata polologhia asta de mai sus doar ca sa fie o introducere la ASTA.

Bun, acum ca ma simt mai bine, ma duc sa imi tai o felie de tort si sa imi gasesc coiful ala de hartie, ca tot fluierul ala ciudat mi-a cazut in paharul cu sampanie si le-am aruncat in capul primului executiv de la Blackstone care a venit sa imi ofere un blackstoneberry din partea casei. Leave me alone, sucker! Who’s your daddy now?

***Sfarsitul conversatiei si al postului cu putin sens pentru multi***

Marea problema care vuieste pe deasupra capetelor jurnalistilor si mai ales a oamenilor de comunicare este un fel de grija foarte ciudata pentru viitor. Nici incalzire globala, nici CSR, nici dezvoltare durabila – ceva dubios intre toate astea, dar nimic in acelasi timp. Toate condimentate din plin cu grija ca interlocutorul sa inteleaga ca acea companie pe care ei o reprezinta este extrem de interesanta din multe puncte de vedere, insa ei nu prea stiu de ce si de unde.

Dincolo de aceasta vrajeala cu dedicatie speciala adresata oamenilor de piar special pe aceasta tema a viitorului, ma gandeam la hibrizi astazi. Si mai ales la Prius, faimoasa Toyota.

Ei bine, si daca am reusi sa ne dam seama odata ca o Toyota Prius cu al sau motor hibrid emana din partea sa de motor normal ceva mai multe chestii nasoale si daunatoare naturii decat un criticat GM sau Ford, poate ca am reusi sa o scoatem si de pe lista aia a lucrurilor cool pe care un actor de Hollywood trebuie sa le aiba.

Marea satisfactie legata de Prius a venit cand Al Gore cel mic si mai drogat a fost prins cand gonea cu masinuta lui - a se citi lesinatura aia de Toyota – si care era un fel de farmacie ambulanta. Macar juniorul isi asculta taticul si a incercat sa transporte drogurile in asa fel incat planeta sa fie protejata cat mai mult.

Dincolo de aceasta ipocrizie, ce se mai aude de EV1? Acea minune pentru care orice ecologist si-ar dona el un testicul si ea un ovar, basca niste litre de sange, doar ca sa o poata parca in fata casei flower-powerish si sa ii arate cu mandrie degetul mijlociu unui vecin imbuibat de BBQ si cu un mastodont Cadillac Escalade pe alee. Se pare ca a fost ingropata cu mandrie de GM pentru ca nu doar ca ii arunca surprinzator de repede in viitor, dar ii si facea mai apropiati de atatea factiuni rebele de care incercasera sa scape – a se citi le-au mituit – si poate ca nu doreau sa ajunga ca fraierii aia de la Enron la un moment dat. Apropo, a verificat cineva sicriul ala? Eu nu prea am avut incredere in Kenny, ca prea ii facea pe toti bogati. Si problema nu era ca facea prea multi oameni bogati, ii facea pe toti. Cu jocul ala cu suma zero cum mai ramane?

Ok, este bine ca se agita toti sa faca tot felul de hibrizi care de care mai interesanti, insa planeta noastra nu se va salva asa. Pardon, am spus planeta n-o-a-s-t-r-a? Nu a fost niciodata a noastra si nu cred ca specia umana este inca la stadiul de dezvoltare care ii permite sa subjuge un corp ceresc. Mai mult, cred ca prin aceasta “incalzire globala” mergem in directia cea buna: eliberam planeta albastra de lacustele care o deranjeaza si o seaca de resurse. It’s all about us, you know…

E bine ca macar unii nu se deranjeaza sa se gandeasca prea mult la asemenea mici probleme si se gandesc sa isi vanda/schimbe/arunce la fiare vechi yachtul pentru ca este prea mare. Acum nu ca vreau sa fac glume din alea feministe, dar poate ca 160 de metri sunt suficienti pentru un echipaj destul de numeros…

Joost, Trivop, Babelgum, Myubo.

Nu, nu este vorba despre cainele, papagalul, hamsterul si marca de hartie igienica preferata a lui Darth Vader, ci sunt printre cele mai interesante start ups din Web 2.0. Ma rog, dincolo de mega chestiile grozave care le fac si care ne vor schimba viata pentru eternitate si vom ajunge simultan in Nirvana, la mall in Vitan si in Googleplex, datorita lor si numai lor. Acum eu nu neg in totalitate maretele calitati ale celor de mai sus, dar numele?

Cum ramane domne cu numele? Simplu, curat, usor de rostit in destul de multe limbi, sau macar in alea de circulatie internationala, pentru ca nu cred ca in Ulan Bator se foloseste Google.

Din dorinta de a fi cool si foarte cooli, baietii astia au luat-o razna cu numele. Nu mi-as dori ca un oarecare serviciu web 2.0 pe care il folosesc zi de zi sa aiba numele unei beri intergalactice pe care o sorbi impreuna cu un klingonian si un ferengi la o ora tarzie dintr-o parcare intr-un sistem de planete plin de sexdroids.

Adica hai sa ne intelegem si noi. Yahoo a fost ciudat, Google sa zicem ca era o etapa de geeks, Amazon e oribil, dar din moment ce web 1.0 a fost un val de nume fara inspiratie nu inseamna ca web 2.0 o sa fie un fel de circ de purici cu nume care de care mai dospite. Stiu ca era chiar si un serviciu care iti gasea un nume misto pentru site-ul tau. Din pacate nu am avut in acel moment inspiratia sa ma folosesc de del.icio.us – apropo, eu sunt singurul enervat de felul in care se scrie?

Cum tot este mare chef de scris astazi, deoarece aerul conditionat merge tare bine in birou si cam toate posturile de astazi stau sub zodia cancerului, mi-am aruncat intre timp ochii peste o alta revista: Target.

Acum am si eu o intrebare: este cineva care da banii pe asa ceva? Pe bune, nu stiu de ce o mai tin la vanzare din moment ce i se potriveste la perfectie rolul pe care il joaca – supliment de ZF. Subiectele sunt slabe, trase de par, de multe ori nu exista pentru ca se vede ca se duc la respectivul personaj despre care scriu si gasesc in discutia cu el un subiect. Mersi, din astea pot sa fac si eu cate zece pe saptamana. Ca sa nu mai zic ca au inceput cu niste plagiate din alea de ma durea capul.

Cand a aparut initial, parea o gura de aer proaspat, oameni interesanti, cum isi fac ei treaba si afacerile, dar de la o vreme, avand in vedere ca nu mai au oameni care sa abordeze subiecte grele, au dat-o pe lifestyle magazine. Ca despre asta e usor de scris. Au pierdut si niste oameni, si un publisher/senior editor ca nu mai tin minte ce facea pe acolo Cerchez si au ajuns sa stimuleze vanzarile in acelasi fel in care face toata sleahta in aceste zile. Cotidianul o face, Jurnalul o face, Saptamana Financiara o face, acum o face si Target. Carti, CD-uri, DVD-uri, tot felul de chestii care de care mai interesante. Din cele din urma au inceput sa dea si cei de la Target, niste DVD-uri cu biografii ale businessmenilor celebri.

Parca primul din serie a fost Billy Gates. Am incercat sa ma uit la el, insa l-am rulat doar pe Mac si nu a mers, asa ca am l-am pierdut sau mai exact nu stiu pe unde este acum. Apoi a venit Rockefeller. Un prieten s-a bucurat s-a entuziasmat. Degeaba, nu era John D. – aka Barosanul, Bossul, Greul, ci Nelson, adica nepotul, care a fost la un moment dat vicepresedinte al SUA. OK, poate ca pentru unii a fost interesant si asta, dar sa nu uitam ca Johnny Rockefeller a aratat cu ce se mananca monopolul si nu doar ca a devenit primul miliardar din istorie, dar daca s-ar calcula astazi valoarea pe care a avut-o Standard Oil la apogeu, i-am pune o stampila interesanta micului Johnny: 100 miliarde $. Si in cazul asta, cum putem sa mintim poporul cu Targetul?

Intelegem ca Sarbu nu prea mai are timp sa se ocupe de publishing, intelegem chiar si ca nu i-a gasit inlocuitor lui Dragos Stanca, dar ce ne facem cand toate incep sa pice si nu se gaseste un om sa le tina in frau? Business Magazin devine din ce in ce mai slaba si mai monotona, Target e cum e, Ziarul Financiar il da pe maestrul Sorin Popa de la BRD si vineri si luni pe prima pagina ca lead, Gandul este din ce in ce mai sec, ProTV Magazin a ramas neschimbat de acum 10 ani si Mihnea Vasiliu a plecat, la fel ca si Dragos Stanca.

Nu stiu de ce am impresia ca daca era Dragos Stanca pe acolo DVD-ul ala avea scris pe el John D. in loc de Nelson.

In momentul de fata am chef sa fug in lume, mai exact pe undeva prin Elvetia, mai exact pe undeva pe langa Geneva, chiar la manufactura Patek Philippe, sa fac diverse chestii pe acolo. Ce? Nu stiu, orice, sa car pahare cu apa si sa indrept covoare, dar sa pot zice la o bere prietenilor bai, lucrez la Patek. In momentul de fata cred ca ar fi cel mai interesant loc in care as vrea sa fiu ca angajat.

De ce? Nu stiu, este pur si simplu o dorinta semi stupida izvorata din revista cu ceasuri pe care o rasfoiesc acum si in care se regasesc niste bijuterii tehnice extraordinare, deopotriva pentru domni si pentru doamne. Exact, nu pentru barbati si pentru femei, ci pentru domni si doamne. Gasisem pe un blog o referire la o alta manufactura celebra, dar pe care aproape ca o detest pentru productia de masa a unor vise de statut social superior. Nu, visele se vand in cantitati mici si concentrate. Si cu toate ca inteleg pe de-a-ntregul de ce merita sa golesti niste conturi ca sa iti cumperi niste obiecte inutile pe care le atarni la incheietura si care nu iti sunt utile in mai nici un fel, nu pot sa ii condamn pe cei care prefera sa fie altruisti.

Da, a purta un ceas scump este un lux pe care putini il au. Da, un ceas de calitate nu este intotdeauna scump, dar si reciproca. Da, am niste preferinte extreme, gen Hublot, Vacheron Constantin si Patek Philippe, nu in aceasta ordine. Da, o sa fiu unul din cei care in loc sa doneze bani unor cauze nobile va prefera sa ii arunce pe inca o prostie din asta mecanica.

Adevarul este ca aceasta industrie se hraneste din testele celor ca mine. Suficient de egoisti ca sa se admire cu noua achizitie la mana, dar insuficient de capabili sa inteleaga misterele create in jurul bucatii de otel de catre departamentul de marketing, si cu toate acestea obositi sa priveasca pentru a mia oara acele complicatii perfecte asupra carora ceasornicarii au zabovit ore intregi.

Singura fericire este ca inca nu imi pot permite nici unul din brandurile mai sus. De ce fericire? Pentru ca probabil dupa achizitia primului, singurul scop in ceea ce priveste acumularile materiale ar fi cresterea colectiei. Cam asta este fanfaronada saptamanii, pana la urmatoarea declamatie probabil va mai trece si ceva timp, dar si ceva grade Celsius, sper sa fie cat mai putin din amandoua.