Footsteps on the ceiling

…si arata chiar asa:

gasita pe undeva pe aici

Mai tine cineva minte povestea cu domnul Adrian Sarbu si cu domnisoara Maria Apostol?

In care ma plangeam in calitate de ziarist la momentul respectiv ca departamentul de piar din trustul Pro este oarecum asemanator din punct de vedere al organizarii cu Inchizitia? In care imi manifestam indirect speranta ca domnisoara sa dispara din departamentul respectiv si mister Sarbu sa dea in sfarsit un interviu? Ei bine, a dat un interviu la un moment dat, dar in propria ograda, ceea ce dupa mine este ca si cum nu l-ar fi dat niciodata.

Iata acum ca domnisoara Apostol a parasit corabia, sau cel putin asa s-ar parea. Misto zvonul scos de Tolo, nu zic nu, dar sunt niste probleme in exprimarea lui:

• un director de piar de mare calitate
• si-a creat ostilitati pentru ca si-a extins treptat controlul

Acum nu stiu in ce masura don’soara Apostol este un piar de mare calitate, mai ales din perspectiva de a face din trust un organism opac, banuit a fi de legenda, dar nefiind altceva decat o companie orientata catre performanta. Insa aici este mai degraba frustrarea mea legata de incercarea de a-i lua acum mult timp interviu lui Mr. Sarbu.

Insa extinderea treptata a controlului intr-o organizatie este o treaba mult mai delicata si mult mai greu de facut. Ok, departamentul de piar este extrem de important intr-o companie care se ocupa de prezentarea imaginii unor oameni spre a fi vizionata de catre alti oameni. Insa nu imi aduc aminte ca oricare alta companie sa faca sluj in jurul piarului (remember Guy Kawasaki? Fire your PR man…) si ar fi bine sa nu se confunde cazul de fata cu vreo campanie politica, pentru ca ar insemna sa comparam mere cu pere.

Dincolo de faptul ca multa lume din trust va rasufla usurata, vor incepe barfele, tocmai datorita cuvintelor lui Tolontan, pentru ca si-a extins treptat controlul. Nu stiu altii cum isi extind treptat controlul, dar cand vine vorba de femei exista un cliseu, cateodata confirmat, conform caruia screwing the boss is the easiest and safest way to climb the company ladder.

Evident ca nu o acuz pe domnisoara Apostol de asemenea lucru, dar sunt suficient de multi cei care stiu ca intre cei doi exista ceva la mijloc. Si cum am reusit sa aduc acest zvon la nivel de barfa ieftina si apoi la nivel de albie de porci, nu pot decat sa adaug doua vorbe de la un patron de restaurant din Dorobanti: I-am tot vazut pe aici plimbandu-se si tinandu-se de mana. Sarbu si-a cumparat un apartament pe aici prin zona. Cred ca a dat in mintea copiiilor, ca prea se purta ca un indragostit.

Ce sa intelegem asadar? Ca o sa ii vedem in curand la Mircea Radu, ca din cate stiu eu Pro-ul nu ar avea o emisiune de asemenea nivel?

Completare la cele de mai sus. Stiu ca se duce in penibil toata situatia, but I couldn’t care less, could you?

- making of al unui brand de care sunt din ce in ce mai dezamagit

- sa imi faci si mie cineva o analiza a  business units-urilor de unde fac baietii astia bani

- nu-i asa ca se poate?

- biografia unuia dintre cei mai interesanti CEOs din ultimele decade, ironizat de Saptamana Financiara intr-un articol, la mult timp dupa marea schisma:

Un presedinte american
Una dintre surprizele oferite de Cerberus in Prima Zi a fost despartirea de Wolfgang Bernhardt, cel pe care toata suflarea auto il si vedea presedinte al Chrysler. De fapt, refuzul de a-l numi in cea mai inalta pozitie completeaza (poate doar ca o noua coincidenta) �americanizarea� companiei. Surpriza nu a constat insa doar in absenta lui Bernhardt de pe lista board-ului, ci si in anuntarea numelui noului presedinte: Bob Nardelli. Aproape toata lumea (si ne referim la europeni, evident) s-a intrebat la fel: cine este Nardelli? Bob este un american sadea si a condus din pozitia de CEO compania Home Depot. Daca nici asta nu stiti ce este, va spunem ca reprezinta cea mai ma-re retea de magazine de gradinarit si materiale de constructii din SUA, un fel de Bricostore de peste Ocean. Germanului Bernhardt i s-a oferit, dupa perioada de consiliere, o functie onorifica, de presedinte non-executiv, pe care insa a refuzat-o cu demnitate. Iar Tom La Sorda, fostul CEO al Chrysler, si-a primit si el rasplata pentru loialitatea fata de marca, fiind uns ca vicepresedinte.

Imi place la nebunie cum autorul articolului se trage de mustati cu Bob.

- noi cand o sa platim taxe?

- Branson s-a ramolit

- Moon Walker, fara Michael Jackson

Da, am descoperit astazi niste articole foarte tari, in timp ce imi aruncam niste ochi peste fortune.com:

• ceva despre Murdoch si WSJ, ca tot este cel mai fierbinte subiect din media de ceva vreme si tot nu se termina odata telenovela
•  private equity – febletea mea
• de ce febletea mea se duce dracului
• si marea descoperire a reporterilor care scriu despre business: Carlos Slim Helu intr-un material
  covarsitor de amplu si de bine facut, care a inceput in momentul in care a inceput zvonul. Evident ca niste baieti de Forbes si-au luat-o in freza in momentul in care o publicatie obscura pe piata revistelor de business a spus ca Slim nu mai e deloc asa

Hm. Good scavanging.

Cum tot este mare chef de scris astazi, deoarece aerul conditionat merge tare bine in birou si cam toate posturile de astazi stau sub zodia cancerului, mi-am aruncat intre timp ochii peste o alta revista: Target.

Acum am si eu o intrebare: este cineva care da banii pe asa ceva? Pe bune, nu stiu de ce o mai tin la vanzare din moment ce i se potriveste la perfectie rolul pe care il joaca – supliment de ZF. Subiectele sunt slabe, trase de par, de multe ori nu exista pentru ca se vede ca se duc la respectivul personaj despre care scriu si gasesc in discutia cu el un subiect. Mersi, din astea pot sa fac si eu cate zece pe saptamana. Ca sa nu mai zic ca au inceput cu niste plagiate din alea de ma durea capul.

Cand a aparut initial, parea o gura de aer proaspat, oameni interesanti, cum isi fac ei treaba si afacerile, dar de la o vreme, avand in vedere ca nu mai au oameni care sa abordeze subiecte grele, au dat-o pe lifestyle magazine. Ca despre asta e usor de scris. Au pierdut si niste oameni, si un publisher/senior editor ca nu mai tin minte ce facea pe acolo Cerchez si au ajuns sa stimuleze vanzarile in acelasi fel in care face toata sleahta in aceste zile. Cotidianul o face, Jurnalul o face, Saptamana Financiara o face, acum o face si Target. Carti, CD-uri, DVD-uri, tot felul de chestii care de care mai interesante. Din cele din urma au inceput sa dea si cei de la Target, niste DVD-uri cu biografii ale businessmenilor celebri.

Parca primul din serie a fost Billy Gates. Am incercat sa ma uit la el, insa l-am rulat doar pe Mac si nu a mers, asa ca am l-am pierdut sau mai exact nu stiu pe unde este acum. Apoi a venit Rockefeller. Un prieten s-a bucurat s-a entuziasmat. Degeaba, nu era John D. – aka Barosanul, Bossul, Greul, ci Nelson, adica nepotul, care a fost la un moment dat vicepresedinte al SUA. OK, poate ca pentru unii a fost interesant si asta, dar sa nu uitam ca Johnny Rockefeller a aratat cu ce se mananca monopolul si nu doar ca a devenit primul miliardar din istorie, dar daca s-ar calcula astazi valoarea pe care a avut-o Standard Oil la apogeu, i-am pune o stampila interesanta micului Johnny: 100 miliarde $. Si in cazul asta, cum putem sa mintim poporul cu Targetul?

Intelegem ca Sarbu nu prea mai are timp sa se ocupe de publishing, intelegem chiar si ca nu i-a gasit inlocuitor lui Dragos Stanca, dar ce ne facem cand toate incep sa pice si nu se gaseste un om sa le tina in frau? Business Magazin devine din ce in ce mai slaba si mai monotona, Target e cum e, Ziarul Financiar il da pe maestrul Sorin Popa de la BRD si vineri si luni pe prima pagina ca lead, Gandul este din ce in ce mai sec, ProTV Magazin a ramas neschimbat de acum 10 ani si Mihnea Vasiliu a plecat, la fel ca si Dragos Stanca.

Nu stiu de ce am impresia ca daca era Dragos Stanca pe acolo DVD-ul ala avea scris pe el John D. in loc de Nelson.

Acesta este ultimul episod. Din acest moment, nu se va mai discuta despre acest subiect prin aceste locuri.

De pe net: am mai citit pe undeva niste injuraturi la adresa mea (de fapt a blogului astuia, ca pe mine nu m-a cunoscut autorul injuriilor) si ma intreb cum naiba nu inteleg unii ca un blog e doar un blog, ca nu ne cunoastem intre noi (si asa sa ramana lucrurile sper!) chiar daca poate nimerim unii pe blogurile altora. Unii se iau cam mult in serios. Cum sa urasti pe cineva dupa ce ai citit un text care nu ti-a placut? Asta e, fiecare face ce vrea. Urati pe cine vreti voi, daca asta va face mai fericiti!

Prima veverita a blogosferei crede as avea ceva cu dansa.

In ciuda cuvintelor tari pe care i le-am adresat, se inseala. Eu nu injur si nu urasc pe nimeni. Sunt atat de flower power incat nici mie nu imi vine sa cred. Si nu am timp pentru asemenea gugumanii, cu atat mai putin cu cat persoana care se ia in serios nu sunt eu. Ok, nu mai pot sa scriu mai departe in despre asa ceva.

De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, am facut o greseala, si anume faptul ca scriu acest post. Da, e foarte simplu. Regret in acest moment ca am decis sa iau in serios proiectul pornit de Radu si sa cred ca va fi cat de cat asemanator cu alte chestii pe care le-a facut, gen Podio. Daca a fost sub asteptari, ce sa fac acuma? Daca Radu se doreste a fi un antreprenor cu realizari in .ro trebuie sa accepte si critica. Si nu numai el, ci si cei din echipa lui. Nimeni nu a spus ca e usor sa dobandesti o aura de persoana publica si apoi sa vezi ca nu te poti descurca. Am incheiat paranteza.

Domnisoara cu pricina face o eroare. De fapt, persista in abordarea ei molateca a realitatii jurnalistice. De ce? Pentru ca asa a fost invatata probabil la scoala. Si pentru ca nu are experienta pe teren si pentru ca nu este facuta sa fie un reporter. Eu nu ii cer sa abandoneze cauza, cu toate ca am avut la un moment dat tentatia asta.

Si in acest moment, normal ca e mai simplu sa povestesti cu totii ratonii tai pe blog despre cum a fost ziua ta in loc sa pui mana sa citesti ceva ca sa nu te faci de ras live. Normal ca sunt nesimtit acum, dar cum ramane cu proiectele extraordinare din .ro in care se creeaza continut video si se crede in el si se viseaza in vanzarea proiectului? Ok, daca faci o asemenea asertiune, ar fi ok daca ai putea sa o sustii in primul rand prin oameni si apoi prin vorbe. By the way, ma astept la un ban permanent pe respectivele chestii, dar este dreptul lor, asa cum este si dreptul lor sa ma enerveze domnisoara reporter.

Asa ca in loc sa ma acuze pe mine ca o injur si ca sunt nu stiu cum, domnisoara ar trebui sa isi vada de ale ei, pentru ca toata critica mea a pornit de la prestatia ei intr-un proiect care ii reflecta experienta si capacitatea profesionala. Ca a deviat, este altceva. Dar cum fiecare isi face gradina cum vrea, eu prefer ca a mea sa fie plina de plante carnivore. Astea macar se mai misca putin, chiar daca musca.

Reward excellent failures. Punish mediocre successes.

Tipul asta chelios, cu o voce ragusita si imbracat cam tot timpul in negru este Jean Claude. Jean Claude Biver, mai exact, CEO al Hublot Montres Geneve. Este una din legendele industriei ceasurilor de lux. A lucrat la Audemars Piguet, Omega, Blancpain si acum conduce Hublot SA, unul dintre cele mai interesante branduri din ultima vreme. Adica brandul ca brandul, dar produsele sunt absolut dementiale. Eu cel putin am devenit evanghelist din momentul in care am vazut primul ceas. Anul asta le-am vazut live. Am si incercat cateva modele, inclusiv cele de care zice nea Biver aici. Ca o paranteza, avea Jean Claude o asistenta de undeva din Orient cu un accent englezesc perfect, care ii pronunta numele nu cu o tenta frantuzeasca, ci cu una oarecum condescenta, rezultand ceva ce suna exact asa: Mister Beaver.

La varsta destul de inaintata pe care o are, Biver este absolut incredibil. Are un entuziasm extraordinar, este un om de vanzari nascut pentru a face legenda, este atat de entuziasmat de ceea ce stie si ceea ce face in fiecare zi incat este aproape imposibil sa nu te molipsesti de pasiunea pe care o are pentru munca sa. El este principalul motor pentru Hublot. Fara el, este greu de crezut ca va mai exista acelasi drive pentru compania de ceasuri din Geneva. Marea sa realizare se numeste fusion, este un concept cu adevarat deosebit in care pe un ceas sunt aduse impreuna spre o congruenta total atipica materiale foarte diferite: kevlar, platina, ceramica, otel, cauciuc, paladium, cate trei in acelasi timp pentru a crea o experienta cu adevarat unica pe incheietura mainii. Ceasurile sunt grele, nu cat o piatra de moara, dar sunt mai grele decat te-ai astepta, arata absolut incredibil si din punct de vedere tactil sunt impecabile, cureaua de cauciuc fiind mai moale decat cureaua standard de piele de crocodil, dar in acelasi timp incredibil de rigida si rezistenta. Pentru ca aceasta este revolutia pe care a avut-o Carlo Croco, fondatorul Hublot: in anii 80, a pus pe un ceas de aur o curea de cauciuc, spre stupefactia/oroarea/satisfactia tuturor conaisseur-ilor. De atunci, Hublot a fost diferit, ok, dar nu suficient. A fost nevoie de Biver, care a revolutionat departamentul de marketing, comunicarea, design-ul, a venit cu tot ce avea mai bun din el si a pus o tona de entuziasm in Hublot.

Ce a rezultat din asta? Cea mai mare realizare a lui Biver de pana acum.

O poveste iesita din comun chiar si pentru Biver, care a dat o alta perspectiva unui alt concept al sau: invisible visibility. Ideea lui Biver a fost sa incite lumea si de altfel se tot gandea de ani buni cum sa faca un ceas pe care doar cel care il poarta sa il poata interoga in legatura cu timpul pierdut pana la urmatoarea privire fascinata aruncata ceasului. Copilul sau de un milion de dolari a fost o mica reciproca la teorema sa legata de vizibilitatea invizibila. Biver a vrut sa faca invizibilul vizibil. Stiu ca suna ciudat, dar Biver in sine este destul de ciudat in lumea ceasurilor, singurul cu care se poate compara este titanul Nicolas Hayek, dar despre dumnealui o sa vorbesc alta data. Biver a facut istorie pentru ca el in sine este un creator, un om care nu poate sa nu isi rasfranga toate ideile pe care le naste asupra sferelor concrete, dupa cum zicea un literat mediocru.

Insa cel mai interesant lucru este ruperea de traditie. “Daca nu as fi cunoscut traditia, daca nu as fi facut parte din ea, daca nu as fi participat la restaurarea ei, nu as fi putut face ce am facut la Hublot. Trebuie sa inveti traditia si sa o respecti, dar apoi sa te lepezi de ea. Miles Davis, B.B. King au inovat doar dupa ce au invatat traditia si au incetat sa o mai respecte.” Ce inseamna concret asta?

- Hublot TV – continut video extraordinar disponibil online pentru toti entuziastii Hublot, care au ocazia sa intre mai adanc in ceea ce reprezinta cu adevarat Hublot

- deschiderea catre interviuri, evenimente, turnee de vanzari pentru dealeri si buticuri de lux

- sponsorizarea Cupei Mondiale(?) din Elvetia si Austria si asocierea ceasurilor de lux cu fotbalul(?!), o decizie incredibila si probabil ca daca altcineva ar fi facut-o ar fi fost un dezastru. Cum explica Biver aceasta miscare? Fotbalul este ca Formula 1. Nu este neobisnuit ca o marca super premium precum Ferarri sa se asocieze cu un brand de tigari ieftin cum este Marlboro. Si la Formula 1 si la fotbal se uita oameni din toate categoriile sociale. Daca reusim sa ne facem cunoscuti pentru toti este bine, nu este obligatoriu ca produsele noastre sa fie cumparate de toata lumea, ci doar ca brandul nostru sa fie puternic si cu un mare awareness. Degeaba ai un Ferarri daca ceilalti nu ar sti ce este un Ferarri.

Comentariul meu aici ar fi ca gandirea lui Biver este exact opusa elvetianului de rand, care are o obsesie pentru a-si ascunde veniturile, de obicei consistente sau chiar fabuloase. Spre deosebire de plaiurile noastre carpato-danubiano-pontice, despre care nu mai e nevoie sa zic nimic.

Preferatul meu: este aici in format video si aici in poze si detalii.

Maestrul Comanescu se grabeste sa faca o analiza preia in forma prescurtata zicerile piarului ProTv dintr-un articol despre businessul mesterului Adrian Sarbu si ajunge la concluzia ca face cam un miliard. Ma rog, discutabil. E clar ca valoreaza mult mai mult. Dar nu asta e problema.

Pentru ca e misto ce face Sarbu cu banii astia. Pentru ca bani sunt, asta e clar. (Aviz amatorilor, este o analiza a unei case de brokeraj, in format pdf, via Business Standard, pe care am citit-o si eu la un moment dat).

Update: Apropo de poza si de discutia dintre cei doi, o sursa mi-a soptit de una din fazele pe care Sarbu le-a facut cand a cumparat Gandul de la CTP. Cica se strang baietii in redactie ca sa discute de una-alta (a se citi “Ne-o da Sarbu afara?”) si la un moment dat intra Sarbu in redactie, destul de vijelios. Se indreapta cu pasi mari si apasati catre un jurnalist, nu spun care, ce tinea in mana un biet marker. Acesta, vazandu-l pe Sarbu ca se indreapta catre el, se lipeste de perete, in cautarea unui refugiu, dar Sarbu vajaind ca vijelia calca totul in picioare si se apropie de baiet, ii smulge markerul si incepe sa scrie direct pe perete numarul sau de telefon. Cu un fel de mormait gutural decreteaza: “Asta e numarul meu de telefon. Daca aveti vreo dorinta sau vreo doleanta sau vreo sugestie, va stau la dispozitie 24 de ore pe zi”. Apoi se indreapta catre iesire si dispare din campul vizual. O liniste teribila se asterne in redactie.

The End.

Faza misto este ca aceeasi poza am mai vazut-o in alt context – nu spun care inca – si este printre putinele poze cu Sarbu care pot fi gasite pe agentiile de presa. Nu mai stiu exact de unde e, dar cred ca de la Rompres. Interesanta e alta chestie, ca Sarbu a dat ordin sa fie sterse toate fotografiile cu el de pe Mediafax. Paranoia?

Read the rest of this entry »

Mda. Nu mai e chef de scris in blog. Nu ca i-as fi dat vreodata prea mare atentie, dupa cum fac unii ce se duc la sindrofii si la alte alea. Sa fie fericiti cu jucariile lor, ca si eu sunt cu ale mele.

Read the rest of this entry »