Footsteps on the ceiling

Oare ce sa fie, ce sa fie?

Noua forma de spam, pe Linkedin mai exact.

Nu e timpul sa aruncam cu pietre in cei care participa in calitate de speakeri, dar oare ei stiau ca numele lor este folosit in acest scop? Evident, este o modalitate “interesanta” de a capta audienta pentru un proiect (care intre noi fie vorba pare a fi inca un foc de paie in sfera evenimentelor rasuflate care implica “marii jucatori” din online ), dar care este finalitatea?

360 de grade este un concept la moda in comunicare, tocmai pentru ca da impresia ca cel care il arunca in conversatie este atoatecunoscator. Ce se ascunde de fapt in spatele sau este de multe ori un mare mister, chiar si pentru cel care il rosteste. Dar cred ca asta deja se vede din exemplul de mai sus: pornim la drum cu 360, sfarsim prin a comunica la 180 (de grade, nu de oameni)….

Intre timp, initiatorul comunicarii si-a cerut scuze. Asa si?

Am vrut să trimitem un comunicat de presă bloggerilor care ar fi fost interesaţi de informaţie şi ar fi considerat-o de interes pentru cititorii lor.

Chestia cu formularul de contact e o abordare greşită, neplanificată, dar pe care mi-o asum în totalitate.

Gavriliu dixit. Vina recunoscuta este pe jumatate iertata, nu? Nu vreau sa dau cu pietre, dar din moment ce comunicarea online este foarte delicata, tocmai din interpretarea fiecarui contact ca un posibil spam(cred ca in 90% din cazuri este chiar pe bune), nu poti sa vorbesti despre “industrie” folosind tocmai practicile ei gresite. Pentru ca in acest fel evenimentul este din start desconsiderat si tot efortul precendent este de-a dreptul inutil.

Sau cel putin asa mi se pare acum cand scriu in cadrul unui blog mai oficial, care nu imi poarta in totalitate amprenta. Nu ca as fi eu mare blogger, dar simt din cand in cand nevoia sa ma exprim asa cum imi place, si nu asa cum ar trebui sau cum ar dori altii.

Insa pentru mine, blogging-ul este pe moarte. Este deja pe long tail. Este uncool. Spun asta pe masura ce scriu mai concentrat pe anumite subiecte si pe masura ce caut din ce in ce mai multe bloguri canalizate pe o arie clara de subiecte. Din pacate, cu toate ca reader-ul meu musteste in fiecare zi de tot felul de chestii pe care le consider initial care mai de care mai interesante, dupa ce citesc 60-70 de posturi din blogosfera care se termina in .ro, nu raman cu nimic in cap, nu vreau sa ma leg de niciun alt post, nu am ce sa comentez, nu am ce sa zic si nici de ce. Si sunt destul de perseverent.

Probabil ca o sa imi pun pe picioare un nou blog, cat de curand, doar pentru a scrie pentru placerea personala, asa cum am facut-o si aici. Din pacate, locul unde scriu acest post nu imi mai aduce nici o satisfactie, pentru ca a fost pornit in perioada in care am activat ca redactor in cadrul unei reviste de business la cel mai inalt nivel. 2 ani foarte interesanti, in care am activat la cel mai inalt nivel al presei din Romania, in care am intalnit un publisher extraordinar si am cunoscut intervievati de cel mai inalt nivel. Presedinti de banci, CEO’s de companii multinationale, oameni timizi, interesanti, extraordinari, penibili, jenanti, plictisitori, normali. Overall, o experienta de viata cum rareori reusesti sa intalnesti.

In momentul de fata, percep acea perioada ca fiind my golden age, in care am acumulat extrem de multe lucruri, in care am dorit sa fac distinctia dintre munca din greu si munca din placere, dar nu am reusit, asa ca am muncit extrem de mult, aceasta munca devenind mai mult decat un hobby pentru mine. In ce se traduce asta? In nevoia acuta de informatie, in nevoia de a sti cu adevarat ce se intampla si de a cerceta cat mai multe fatete ale unei informatii. Acum aceste lucruri sunt deja subintelese, cantitatea mare de informatie este deja o necesitate cotidiana. Si cu toate ca in momentul de fata sunt implicat in traficul de informatie si dezvoltarea premiselor pentru a imbunatati acest trafic, cu toate ca lucrurile sunt la un nivel (aproape) maxim de reusita, am in continuare senzatia ca my golden age este in urma mea, nu inaintea mea.

De ce au oamenii aceasta problema? De ce isi aduc aminte de ceva din urma lor, de ce au regrete fata de un trecut in care nu ii dadeau banii afara din casa, casa in care stateau nu era poleita cu aur, dar erau la inceput si inaintea lor nu era decat o urma de prosperitate si o intuitie usor fortata spre binele propriu? Nu pot sa inteleg de nici o culoare aceasta perspectiva voit masochista pe care o perpetuez la randul meu catre anii in care am fost jurnalist. Poate pentru ca incercam sa fructificam perioada vietii noastre la care nu putem si nu vrem sa ne intoarcem niciodata?

Stiu, am fost patetic sau macar am incercat (nu in sensul englezesc al cuvantului, care vad ca este din ce in ce mai folosit in limba noastra dulce si stridenta).

***Ramane in continuare valabila treaba cu Magazinul De Vise, da? Locul asta nu va mai reveni la viata niciodata – sau cel putin prea curand***

Proprietarul acestui blog si-a luat jucariile si a inceput sa presteze pe www.magazinuldevise.ro

De ce?

Pentru ca acolo se intampla lucrurile care ar trebui. Deocamdata. Urmeaza si altceva in curand.

Nu ma pot abtine sa nu postez aceste comunicate de presa primite pe mail de la o companie aflata momentan in niste incurcaturi din care efectiv nu stie sa iasa.

Vrea cineva floricele? Nu? Perfect, atunci du-te, bai, dupa seminte…

E.ON Gaz Distribuţie va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de RON pentru fiecare familie afectată de explozia din Zalău
Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat astăzi, 14.09.2007, în jurul orei 8.00, de producerea unei explozii la parterul blocului E 24, de pe strada Voevod Gelu, din localitatea Zalău, judeţul Sălaj.

Read the rest of this entry »

Jucand acest joc, normal!

Rareori intalnesti un agent imobiliar cat de cat cinstit profesionist si atunci cand intalnesti un asemenea caz, nu iti vine sa crezi si incepi sa crezi ca undeva acolo sus exista o justitie divina. E un inceput promitator, abia astept continuarea. Ah, apropo domnule Manole, daca ne dati si niste inside-uri sau niste ponturi in legatura cu colegii dumneavoastra, promitem sa o nu o scoatem pe Ana din zid si sa nu scadem valoarea proprietatii.

Bine ai venit inapoi, fiule!

- making of al unui brand de care sunt din ce in ce mai dezamagit

- sa imi faci si mie cineva o analiza a  business units-urilor de unde fac baietii astia bani

- nu-i asa ca se poate?

- biografia unuia dintre cei mai interesanti CEOs din ultimele decade, ironizat de Saptamana Financiara intr-un articol, la mult timp dupa marea schisma:

Un presedinte american
Una dintre surprizele oferite de Cerberus in Prima Zi a fost despartirea de Wolfgang Bernhardt, cel pe care toata suflarea auto il si vedea presedinte al Chrysler. De fapt, refuzul de a-l numi in cea mai inalta pozitie completeaza (poate doar ca o noua coincidenta) �americanizarea� companiei. Surpriza nu a constat insa doar in absenta lui Bernhardt de pe lista board-ului, ci si in anuntarea numelui noului presedinte: Bob Nardelli. Aproape toata lumea (si ne referim la europeni, evident) s-a intrebat la fel: cine este Nardelli? Bob este un american sadea si a condus din pozitia de CEO compania Home Depot. Daca nici asta nu stiti ce este, va spunem ca reprezinta cea mai ma-re retea de magazine de gradinarit si materiale de constructii din SUA, un fel de Bricostore de peste Ocean. Germanului Bernhardt i s-a oferit, dupa perioada de consiliere, o functie onorifica, de presedinte non-executiv, pe care insa a refuzat-o cu demnitate. Iar Tom La Sorda, fostul CEO al Chrysler, si-a primit si el rasplata pentru loialitatea fata de marca, fiind uns ca vicepresedinte.

Imi place la nebunie cum autorul articolului se trage de mustati cu Bob.

- noi cand o sa platim taxe?

- Branson s-a ramolit

- Moon Walker, fara Michael Jackson

O sa fie pentru prima si ultima oara cand o sa scriu despre o persoana pe acest blog.

Ba nu, am mai scris la un moment dat si de don’soara Andressa, dar acela era alt context.

Persoana in culpa: Manac. Dragos Manac.

Dragos este acel tip de persoana care iti place, chiar daca nu il cunosti fata in fata, ci doar prin intermediul blogului sau. Iti place pentru ca apeleaza la acel tip de argumente care fac abuz de apodicticitate. Ceea ce la nivel empiric este de obicei covarsitor, pentru ca nu poti sa contrazici o persoana ca 1+1 nu fac 2. Si este si mai folositor la un alt nivel de argumentare, pentru ca iti flateaza intr-un mod foarte subtil intelectul. Ceea ce din nou este eficient.

Revenind la treaba trebii, Manac a devenit un mic brand. Cu un USP ce desemneaza echilibrul si echidistanta. Si cu o imagine de invidiat care i-a adus o expunere binemeritata. Din pacate, eu o consider pe doamna Anca Arsene incapabila sa scrie de la cap la coada un articol bun, asa ca ii inteleg satisfactia lui Dragos din perspectiva de a fi multumit ca respectiva nu si-a pus foarte multe intrebari in legatura cu cele spuse de el si ca a fost un articol in care a descris o aparitie in piata si nu si-a pus mai multe intrebari. Sunt ok asemenea articole, insa daca respectiva isi punea asemenea intrebari care s-au pus pe aici prin blogosfera iesea un articol mai greu, iar Dragos iesea mai castigat. Poate data viitoare.

Marea surpriza a fost ca Dragos il simpatizeaza pe Marius Ghenea, un personaj despre care nu am cea mai buna parere in momentul de fata din motive pe care nu le pot divulga aici, dar pe care o sa i le detaliez lui Dragos in particular.

Ah, da. Nu stiu de ce, dar mi-l imaginam pe Mister Manac fiind un tip inalt si foarte slab, nervos, care fumeaza tigara de la tigara si care se consuma foarte mult in interior. Cu ultima observatie sunt sigur ca am dreptate.

Concluzia analizei psihologice aici de fata: astept sa cunosc omul. Saptamana asta cica. Am impresia ca in spatele imaginii este ceva mai mult.

Disclaimer: stiu ca este putin ciudat ceea ce am scris mai sus si ca as putea sa fiu luat drept un stalker, pupincurist al respectivului sau mai stiu eu ce, dar as dori foarte mult sa public un material despre Dragos, dar nu pot inca din perspectiva nivelului pe care il are revista la care public diverse lucruri. Da, e un nivel calitativ foarte inalt. Da, exista asa ceva in Romania. Da, e al dracului de greu sa faci asa ceva.

Insa nasul meu imi spune ca nu o sa treaca mult timp pana cand presa va vui de articole despre domnul Dragos Manac. Tocmai de aceea am satisfactia ca voi sti o parte din povestea lui de acum si in acel moment ii voi da un telefon si voi avea tot articolul pe tava. Insa atunci nu stiu daca voi mai fi in presa ca sa ii scriu povestea si probabil ca voi regreta asta.

Cea mai frumoasa simfonie a unei chitari si un Chris Cornell cu parul lung, dar un adevarat screaming demon, nu ca acum, un whimp. Evident ca videoclipul e nasol, erau niste vremuri in care banii nu cresteau in buzunarele lor ca acum.

Ce inseamna acele 100.000+ tigari fumate, cum tare frumos citeam intr-un post care elogiaza niste momente unice in rock. Ehe, ce vremuri. Dar cum au trecut ele asa incet-incet. Acum Cornell le-a dat un sut in fund celor de la RATM si s-a apucat de o cariera solo. Inutila, avand in vedere ca acum locul lui nu e singur pe scena ci in fata unei trupe pe fruntea careia sa scrie bad ass.

Mda, a trecut prea repede timpul pentru Cornell. Ma rog, din punct de vedere muzical, pentru ca in acest moment cred ca a devenit idolul homosexualilor. Dar nu al metrosexualilor din fericire.

Marea problema care vuieste pe deasupra capetelor jurnalistilor si mai ales a oamenilor de comunicare este un fel de grija foarte ciudata pentru viitor. Nici incalzire globala, nici CSR, nici dezvoltare durabila – ceva dubios intre toate astea, dar nimic in acelasi timp. Toate condimentate din plin cu grija ca interlocutorul sa inteleaga ca acea companie pe care ei o reprezinta este extrem de interesanta din multe puncte de vedere, insa ei nu prea stiu de ce si de unde.

Dincolo de aceasta vrajeala cu dedicatie speciala adresata oamenilor de piar special pe aceasta tema a viitorului, ma gandeam la hibrizi astazi. Si mai ales la Prius, faimoasa Toyota.

Ei bine, si daca am reusi sa ne dam seama odata ca o Toyota Prius cu al sau motor hibrid emana din partea sa de motor normal ceva mai multe chestii nasoale si daunatoare naturii decat un criticat GM sau Ford, poate ca am reusi sa o scoatem si de pe lista aia a lucrurilor cool pe care un actor de Hollywood trebuie sa le aiba.

Marea satisfactie legata de Prius a venit cand Al Gore cel mic si mai drogat a fost prins cand gonea cu masinuta lui - a se citi lesinatura aia de Toyota – si care era un fel de farmacie ambulanta. Macar juniorul isi asculta taticul si a incercat sa transporte drogurile in asa fel incat planeta sa fie protejata cat mai mult.

Dincolo de aceasta ipocrizie, ce se mai aude de EV1? Acea minune pentru care orice ecologist si-ar dona el un testicul si ea un ovar, basca niste litre de sange, doar ca sa o poata parca in fata casei flower-powerish si sa ii arate cu mandrie degetul mijlociu unui vecin imbuibat de BBQ si cu un mastodont Cadillac Escalade pe alee. Se pare ca a fost ingropata cu mandrie de GM pentru ca nu doar ca ii arunca surprinzator de repede in viitor, dar ii si facea mai apropiati de atatea factiuni rebele de care incercasera sa scape – a se citi le-au mituit – si poate ca nu doreau sa ajunga ca fraierii aia de la Enron la un moment dat. Apropo, a verificat cineva sicriul ala? Eu nu prea am avut incredere in Kenny, ca prea ii facea pe toti bogati. Si problema nu era ca facea prea multi oameni bogati, ii facea pe toti. Cu jocul ala cu suma zero cum mai ramane?

Ok, este bine ca se agita toti sa faca tot felul de hibrizi care de care mai interesanti, insa planeta noastra nu se va salva asa. Pardon, am spus planeta n-o-a-s-t-r-a? Nu a fost niciodata a noastra si nu cred ca specia umana este inca la stadiul de dezvoltare care ii permite sa subjuge un corp ceresc. Mai mult, cred ca prin aceasta “incalzire globala” mergem in directia cea buna: eliberam planeta albastra de lacustele care o deranjeaza si o seaca de resurse. It’s all about us, you know…

E bine ca macar unii nu se deranjeaza sa se gandeasca prea mult la asemenea mici probleme si se gandesc sa isi vanda/schimbe/arunce la fiare vechi yachtul pentru ca este prea mare. Acum nu ca vreau sa fac glume din alea feministe, dar poate ca 160 de metri sunt suficienti pentru un echipaj destul de numeros…