Footsteps on the ceiling

Oare ce sa fie, ce sa fie?

Noua forma de spam, pe Linkedin mai exact.

Nu e timpul sa aruncam cu pietre in cei care participa in calitate de speakeri, dar oare ei stiau ca numele lor este folosit in acest scop? Evident, este o modalitate “interesanta” de a capta audienta pentru un proiect (care intre noi fie vorba pare a fi inca un foc de paie in sfera evenimentelor rasuflate care implica “marii jucatori” din online ), dar care este finalitatea?

360 de grade este un concept la moda in comunicare, tocmai pentru ca da impresia ca cel care il arunca in conversatie este atoatecunoscator. Ce se ascunde de fapt in spatele sau este de multe ori un mare mister, chiar si pentru cel care il rosteste. Dar cred ca asta deja se vede din exemplul de mai sus: pornim la drum cu 360, sfarsim prin a comunica la 180 (de grade, nu de oameni)….

Intre timp, initiatorul comunicarii si-a cerut scuze. Asa si?

Am vrut să trimitem un comunicat de presă bloggerilor care ar fi fost interesaţi de informaţie şi ar fi considerat-o de interes pentru cititorii lor.

Chestia cu formularul de contact e o abordare greşită, neplanificată, dar pe care mi-o asum în totalitate.

Gavriliu dixit. Vina recunoscuta este pe jumatate iertata, nu? Nu vreau sa dau cu pietre, dar din moment ce comunicarea online este foarte delicata, tocmai din interpretarea fiecarui contact ca un posibil spam(cred ca in 90% din cazuri este chiar pe bune), nu poti sa vorbesti despre “industrie” folosind tocmai practicile ei gresite. Pentru ca in acest fel evenimentul este din start desconsiderat si tot efortul precendent este de-a dreptul inutil.

…si arata chiar asa:

gasita pe undeva pe aici

Exista doua categorii de oameni. Cei care au crescut cu eroi in mintea lor si cei care au mari sanse sa devina mediocri.

Eroul ti-l faci tu, dar e si mai bine cand altii te ajuta sa il construiesti. Pentru ca nu doar ca eroul este mai bine asezat in mintea ta, dar este in acelasi timp este mai bine infipt in pamantul viselor. Eroul tau nu este neaparat doar al tau, dar este cu siguranta dospit din mintea avantata in grinzile cele mai inalte ale boltei orfeice. Este personajul in care te identifici pentru ca nu poti sa bantui in lumea intreaga pe spatele unui mustang, pentru ca ai 9 ani sau doar pentru ca ai adormit citind cum eroul tau este atacat de rechini, pirati si uragane si toate in acelasi timp.

Cate clipe din viata de zi cu zi iti ridica la fileu atavismul pe care il constientizai mai degraba la 8 decat la 20+ ani?

Mie una singura. Cea care urmeaza. Daca nu aveti chef de goose bumps, nu dati play.

Proprietarul blogului, adica mandea, nu prea are timp de jucaria sa. Deocamdata.

Spre sfarsitul lunii va fi revamped putin, de fapt total, pentru ca se va muta pe un domeniu propriu, asa cum ma soma Licuriciu la un moment dat. Am bagat la cap si am executat ordinul. Miscarea era oricum planuita, dar acum e cazul sa fie facuta pana la capat.

Oricum, ne revedem in curand, intr-un alt asezamant cultural de mare amploare lingvistica sau cum ii zice la carte, pe cealalta parte a medaliei. Cam atat deocamdata. Aveti grija ce cititi si mai ales ce credeti despre ceea ce cititi.

Ca tot omul, ma uit si eu de cateva zile bune la The Apprentice. Am ratat seria trei cand m-am uitat prima data si apoi parca m-am plictisit si am sarit pe undeva pe la a cincea – nu mai stiu exact care era, dar echipa castigatoarea urma sa doarma in casa si fraierii afara.

Prima problema este foarte multi candidati sunt picati din pom. Nu imi pot imagina ca au afaceri lucrative si ei sunt atat de limitati. Imi dau seama ce fel de CV-uri au fost primite. Nu stiu daca au fost un milion (?!), dupa cum se lauda Trump, dar au fost multe. Multe si proaste.

A doua problema este incep sa apara cazuri proaste de product placement. Mai ales la afacerile lui Trump.

In rest, Trump e ok, in ciuda protezei si a perucii. Si a usilor de aur de la apartament, care se vad intotdeauna in acel mic interludiu in care el prezinta niste sfaturi de afaceri din epoca de piat(r)a.

Este un megashow, nu? Exploziv, stupid de foarte multe ori, cu mult dramatism si lucruri interesante cateodata.

Cel mai ciudat lucru este ca nu sunt suficienti concurenti puternici, capabili sa fie buni pana la capat. Chiar nu mai poate Trump sa convinga lumea sa vina la el? Sau de cand s-a bagat in ringul de wrestling a ajuns o paiata? Sau mina de stapan atotputernic si necrutator ii sperie pe cei buni? De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu stiu ce mare onoare este sa te concedieze Trump. Mai ales in conditiile in care nici nu te-a angajat. Dar ma gandesc ca toata aceasta maimutareala este apetisanta cu adevarat pentru noi, cei care nu am vazut cum Trump a tinut mai mult primele pagini ale ziarelor cu viata lui amoroasa cu tot felul de individe si cu datoriile gigantice, care ajunsesera la un moment dat la 9 miliarde (!) decat cu marile sale realizari.

Ah, sa nu uit, imi place ca Trump stie sa faca PR mai bine ca Ghenea. Dar nu imi place ca vrea sa vanda orice, evident cu numele sau la vedere: apa plata, mobila, costume de lux. Trump este pentru mine un brand bun pentru real estate, dar nu pentru orice chestie din asta, cu toate ca este numele sau este pentru micul american din categoria aspirant cel mai puternic magnet.

Overall, Trump imi place. Imi place ca stie sa joace. Ca stie sa joace la un nivel mare, sa isi vanda propria megalomanie altora. Si inca intr-un stil sincer si spectaculos. Ce poate fi considerata o realizare mai mare decat asta? Un singur lucru, spus probabil in vino veritas: Money was never a big motivation for me, except as a way to keep score. The real excitement is playing the game.

- making of al unui brand de care sunt din ce in ce mai dezamagit

- sa imi faci si mie cineva o analiza a  business units-urilor de unde fac baietii astia bani

- nu-i asa ca se poate?

- biografia unuia dintre cei mai interesanti CEOs din ultimele decade, ironizat de Saptamana Financiara intr-un articol, la mult timp dupa marea schisma:

Un presedinte american
Una dintre surprizele oferite de Cerberus in Prima Zi a fost despartirea de Wolfgang Bernhardt, cel pe care toata suflarea auto il si vedea presedinte al Chrysler. De fapt, refuzul de a-l numi in cea mai inalta pozitie completeaza (poate doar ca o noua coincidenta) �americanizarea� companiei. Surpriza nu a constat insa doar in absenta lui Bernhardt de pe lista board-ului, ci si in anuntarea numelui noului presedinte: Bob Nardelli. Aproape toata lumea (si ne referim la europeni, evident) s-a intrebat la fel: cine este Nardelli? Bob este un american sadea si a condus din pozitia de CEO compania Home Depot. Daca nici asta nu stiti ce este, va spunem ca reprezinta cea mai ma-re retea de magazine de gradinarit si materiale de constructii din SUA, un fel de Bricostore de peste Ocean. Germanului Bernhardt i s-a oferit, dupa perioada de consiliere, o functie onorifica, de presedinte non-executiv, pe care insa a refuzat-o cu demnitate. Iar Tom La Sorda, fostul CEO al Chrysler, si-a primit si el rasplata pentru loialitatea fata de marca, fiind uns ca vicepresedinte.

Imi place la nebunie cum autorul articolului se trage de mustati cu Bob.

- noi cand o sa platim taxe?

- Branson s-a ramolit

- Moon Walker, fara Michael Jackson

Cine pune pariu pe o lada de Stella Artois ca vom vedea anul viitor, poate chiar in toamna asta – desi am mari indoieli – primul brand produs transmedia de succes?

Maestrul Comanescu ii diseca lui Orlando la un moment dat  aceasta problema pe care a avut-o Apropo, ca e transmedia si atat. Ca dincolo de acest statut este un esec si asa mai departe din cauza unei gestionari foarte proaste si mai ales a faptului ca nu prea a fost bagat in seama ca sa devina cu adevarat bun. Despre Apropo, numai de bine. Un proiect asemanator este si CSID, care in ciuda numelui de boala venerica este chiar Ce se intampla, doctore? – o adaptare(?) mioritica a faimosului slogan What’s up, Doc? IMHO, cele doua sunt niste fumigene aruncate in fata consumatorilor si nu aduc nimic deosebit plusvaloare  prin existenta lor. Nimanui.

Dar in momentul de fata exista premisele pentru crearea adevaratului transmedia storytelling:

- site-ul sport.ro

- televiziunea sport.ro

- cotidianul/saptamanalul sport.ro

Ok, stiu ca ultimul nu exista – inca – dar nu exista nici un motiv pentru care nu va fi lansat anul viitor.  Ci doar lucruri in favoarea acestei lansari:

- Sarbu are cash. Mult.

- Sarbu are masinaria de cross promotion incredibil de bine pusa la punct care ii va oferi pe tava succesul respectivei publicatii

- lansarea unui cotidian de sport il va propulsa pe acesta direct pe locul trei in piata, in timp ce un saptamanal va fi probabil din prima luna pe primul loc, dar cu toate acestea as inclina spre un cotidian – GSP s-a tabloidizat, ProSport s-a luat dupa baietii cu site-ul roz si cred ca o abordare mai interesanta, mai suculenta, mai concentrata a subiectelor din aceasta arie va atrage si mai multi cititori satuli de tot felul de barfe si descrieri plastice lipsite de imaginatie

-  cred ca a expirat deja clauza de concurenta directa cu Ringier prin vanzarea Prosport

- know how este suficient de mult in grup ca sa nu fie probleme de oameni, desi cred ca pot fi furati destul de multi de la concurenta, dintre cei buni nu stiu cat de multi o sa aleaga sa plece de unde au acum un locsor bine platit si caldut. Bonus pentru HR: Sport Total a disparut si au ramas pe dinafara niste redactori buni care s-au imprastiat care pe unde au putut. Marea problema mi se pare insa redactorul sef, nu vad nici un candidat care sa faca fata unei asemenea poveri, mai ales ca va fi probabil absorbit total in acest proiect din punct de vedere al numarului de ore lucrate pe zi. Eu as zice Tolo, dar cred ca se supara pe mine ca aprind un foc de paie si mai cred ca echipa lui e destul de bine pusa la punct ca sa se mai complice cu asa ceva.

Nu am inca informatii din interior sau alte barfe din jurul trebii, dar concluzia la care ajung este simpla: 2008 va fi anul sport.ro, fie ca vorbim de o televiziune, un site sau un ziar/saptamanal/magazin. Toate de sport.

O sa fie pentru prima si ultima oara cand o sa scriu despre o persoana pe acest blog.

Ba nu, am mai scris la un moment dat si de don’soara Andressa, dar acela era alt context.

Persoana in culpa: Manac. Dragos Manac.

Dragos este acel tip de persoana care iti place, chiar daca nu il cunosti fata in fata, ci doar prin intermediul blogului sau. Iti place pentru ca apeleaza la acel tip de argumente care fac abuz de apodicticitate. Ceea ce la nivel empiric este de obicei covarsitor, pentru ca nu poti sa contrazici o persoana ca 1+1 nu fac 2. Si este si mai folositor la un alt nivel de argumentare, pentru ca iti flateaza intr-un mod foarte subtil intelectul. Ceea ce din nou este eficient.

Revenind la treaba trebii, Manac a devenit un mic brand. Cu un USP ce desemneaza echilibrul si echidistanta. Si cu o imagine de invidiat care i-a adus o expunere binemeritata. Din pacate, eu o consider pe doamna Anca Arsene incapabila sa scrie de la cap la coada un articol bun, asa ca ii inteleg satisfactia lui Dragos din perspectiva de a fi multumit ca respectiva nu si-a pus foarte multe intrebari in legatura cu cele spuse de el si ca a fost un articol in care a descris o aparitie in piata si nu si-a pus mai multe intrebari. Sunt ok asemenea articole, insa daca respectiva isi punea asemenea intrebari care s-au pus pe aici prin blogosfera iesea un articol mai greu, iar Dragos iesea mai castigat. Poate data viitoare.

Marea surpriza a fost ca Dragos il simpatizeaza pe Marius Ghenea, un personaj despre care nu am cea mai buna parere in momentul de fata din motive pe care nu le pot divulga aici, dar pe care o sa i le detaliez lui Dragos in particular.

Ah, da. Nu stiu de ce, dar mi-l imaginam pe Mister Manac fiind un tip inalt si foarte slab, nervos, care fumeaza tigara de la tigara si care se consuma foarte mult in interior. Cu ultima observatie sunt sigur ca am dreptate.

Concluzia analizei psihologice aici de fata: astept sa cunosc omul. Saptamana asta cica. Am impresia ca in spatele imaginii este ceva mai mult.

Disclaimer: stiu ca este putin ciudat ceea ce am scris mai sus si ca as putea sa fiu luat drept un stalker, pupincurist al respectivului sau mai stiu eu ce, dar as dori foarte mult sa public un material despre Dragos, dar nu pot inca din perspectiva nivelului pe care il are revista la care public diverse lucruri. Da, e un nivel calitativ foarte inalt. Da, exista asa ceva in Romania. Da, e al dracului de greu sa faci asa ceva.

Insa nasul meu imi spune ca nu o sa treaca mult timp pana cand presa va vui de articole despre domnul Dragos Manac. Tocmai de aceea am satisfactia ca voi sti o parte din povestea lui de acum si in acel moment ii voi da un telefon si voi avea tot articolul pe tava. Insa atunci nu stiu daca voi mai fi in presa ca sa ii scriu povestea si probabil ca voi regreta asta.

O colega de la facultate imi spunea inainte de un examen ca nu poate sa stea fara ceasul de mana. Ca dovada, mi-a aratat incheietura care era lipsita de orice asemenea obiect. Nu mai stiu exact din ce tara asiatica provenea ceasul sau, dar cred ca era un Seiko. Oricum, adevarata bomboana de pe coliva rusinii mele a fost cand mai vorbeam de una-alta despre ceasuri si la un moment dat ii stralucesc ochii: Ehe, Longines-urile alea sunt super misto. Cred ca sunt cele mai tari ceasuri din lume. Hm. Ai auzit de Patek? o intreb eu putin revoltat fata de un brand care se chinuie incredibil de mult in mintea mea sa ma faca sa privesc mai mult de 1 min toate modelele lor afisate la Cellini.

Patek? Nu, n-am auzit de ei.

Sincer, imi doresc in momentul de fata sa nu fi auzit nici eu niciodata de ei. Nu de alta, dar ma cam enerveaza.

Tot acel mister si acea efuziune creata in jurul unor emotii care sunt monetizate in nesimtire ma face sa ma simt mai ofuscat ca niciodata.

Doesn’t anyone like Patek anymore?

Se intreba un intrus pe un forum dedicat celei mai vechi manufacturi, cunoscuta pentru crucea malteza care le impodobeste bijuteriile, Vacheron Constantin. Niste geeks vad ca au incercat sa faca aici un mic istoric al manufacturii, dar nu au reusit nici pe departe. Patek are o masinarie de marketing fenomenala. Are niste piese de o incredibila calitate si valoare. Dar este monetizata incredibil de mult. Mult prea mult poate. Si poate ca Patek a ajuns sa fie la moda in anumite cercuri, asa cum este Rolex la nivel mondial. Din punctul de vedere al marketingului, Rolex este o reusita si ii felicit din toata inima. Nu ca o sa le fiu vreodata client – ba da, pe un Daytona as da bani, dar unde sa gasesti un Daytona ca sa il poti cumpara? Revenind la Patek, ei sunt nevoiti sa tina in frau productia, sa creeze o cerere foarte mare pentru modelele lor si sa fie in acelasi timp destul de intepati in modul in care isi trateaza clientul. Toate astea pentru ca sa fie foarte clar pentru toata lumea ca Patek e Patek. Un Sky Moon Tourbillon mi-a facut genunchii sa tremure cand l-am vazut prin geamul standului Patek Philippe de la Baselworld. Era atat de multa grandoare comprimata in acea piesa orologera incat ma uitam cu foarte mult interes la garzile de corp ceasuri care se tot preumblau pe acolo incercand sa dea peste vreun obsedat ca mine si sa il pofteasca putin mai departe de geam. Nu, nu puneam mana pe geam, in special pentru ca dupa aceea nu se mai vedeau bine bijuteriile mecanice.

Insa un Vacheron este putin mai deosebit, mai intelectualizat. Cum altfel ai putea sa aduni la un loc atatia ani de glorie, de un rafinament iesit din comun si de o calitate deja legendara? Evident ca VC nu are in spate un Biver, care sa comenteze la 3 dimineata pe forumuri – inainte de culcare, ca nu are somn si mai ales nu stie ce sa faca pana la 8.00, cand se strange echipa. De altfel, stau foarte comozi in noul lor sediu, lucrand la noi minunatii, caci a trecut timpul peste cele vechi.

Nici mai mult nici mai putin decat o extrema dorinta de a conserva timpul – si de a face profit, caci este in continuare o afacere, dar nu neaparat trecerea lui, cat momentele prin care oamenii din jurul VC trec.

Evident ca astept cu mult interes ziua in care ma voi duce la mister Stoican, sa ii dau un perdaf bun si sa zic: da-mi Tourbillon-ul ala odata si lasa-ma in pace. Va mai trece ceva timp pana atunci, asta e clar. Dar stiu ca un Vacheron ma asteapta cuminte numai si numai pe mine.

Mda, a devenit poza mea preferata. Oare de ce?